Nicolae Robu va candida pentru un nou mandat de primar al Timișoarei

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că va candida pentru încă un mandat, întrucât mai are multe proiecte pentru Timişoara, care prea mulţi ani a rămas “închistată, pe loc”. “Vreau să mai candidez pentru un mandat, mai ales că în 2021 Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană şi mai am nişte obiective pe care vreau să le duc la împlinire, care probabil că nu vor fi finalizate până la terminarea celui de-al doilea mandat”, a răspuns Nicolae Robu unei întrebări a presei, în cadrul unei conferinţe de presă.
Primarul liberal a subliniat că este foarte mulţumit de ceea ce a realizat în al doilea mandat pentru oraş, între marile proiecte numărându-se realizarea a trei pasaje, două poduri peste Bega – care vor fi finalizate anul viitor, recreionarea întregului centru istoric, care a devenit exclusiv pietonal, dar şi reluarea navigaţiei pe Bega, ca transport public de persoane, după mai bine de jumătate de secol.
“Chiar dacă doar aceste realizări le-aş raporta, cred că pot să mă uit în ochii timişorenilor. Eu nu am făcut rapoarte cu care să iau ochii, poate am greşit, dar toată promovarea la mine constă în transparenţa pe care o arăt (…) şi am mers pe ideea că timişorenii şi cei care vin aici văd cu ochii lor”, a spus Nicolae Robu.
El a evitat să anunţe despre ce proiecte va înscrie pe viitoarea agendă edilitară, precizând că le va face cunoscute în momentul lansării, dar a punctat că sunt proiecte mari, întrucât “Timişoara are un potenţial extraordinar, care a rămas în stagnare zeci de ani, iar asta, nu pentru că nu a avut bani”.
Pentru portofoliul cu 80 de proiecte pe care Nicolae Robu le-a anunţat la începutul primului mandat, se ajungea la un necesar financiar de 5 miliarde de euro, acestea incluzând şi proiecte multianuale, precum realizarea metroului, idee la care primarul susţine că nu a renunţat. AGERPRES