Nicolae Barbu: Regulamentul serviciului de salubrizare în municipiul Giurgiu se va schimba în sensul obligativităţii colectării selective

Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea serviciului public de salubrizare în municipiu se va schimba şi cetăţenii vor fi obligaţi la colectarea selectivă a deşeurilor.

“Vom avea un nou Regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului public de salubrizare în municipiul Giurgiu pentru că începând cu 1 iulie prin Ordonanţa 74 se modifică tot conceptul privind serviciul public de salubrizare în România, apar termeni noi, plăteşti cât produci în funcţie de cantitate, termenul şi targetul de reciclare creşte de la an la an, amenzile cresc pe măsura acestor obligaţii, iar targetul ca ţară trebuie să ajungă în 2020 la 50 la sută deşeuri reciclate şi noi nu am ajuns nici la 20 la sută…. Am luat decizia în urmă cu câteva luni atunci când am luat noul operator de salubritate în oraş să facem acea taxă de habitat şi să îndemnăm cetăţeanul să facă acea colectare selectivă. După patru luni şi jumătate de activitate a noului operator am ajuns la concluzia că acum colectăm mai mult gunoi ca înainte şi selectăm mai puţin gunoi pentru că omul consideră că dacă plăteşte taxa de habitat poate să de orice la gunoi. Au început să toace crengile şi să le amestece cu gunoiul menajer, la fel să facă şi cu deşeurile inerte din construcţii. Oamenii umplu containerul dar pun şi saci pe alături, nu poţi să faci atâta gunoi menajer zilnic, am ajuns la aproape 1.800 de tone zilnic, cu aproape patru mii de tone mai mult anual. În această situaţie colectarea deşeurilor se va face numai în recipiente omologate, astfel: europubele gri pentru gunoiul menajer şi galbene pentru reciclabile”, a declarat Nicolae Barbu.

El spune că aceste europubele vor fi puse la dispoziţie de către municipalitate contra cost, cu plata eşalonată pe un an de zile. “Dacă gunoiul nu este sortat de cetăţean operatorul are dreptul la refuzarea ridicării ori se vor aplica penalităţi pentru necolectare selectivă. Trimitem poliţia locală să meargă şi să facă o dispoziţie în acest sens. Pentru neîndeplinirea obligaţiilor de colectare selectivă municipalitatea are de plătit patru sute de mii de lei la Agenţia fondului de mediu şi încă trei sute de mii de lei pentru că nu a fost îndeplinit targetul de colectare selectivă, sunt bani pe care-i dă municipalitatea degeaba”, a completat Nicolae Barbu.

El spune că după aprobarea noului Regulament de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare este posibil ca preţul pentru ridicarea gunoiului să crească. În prezent acesta este de opt lei de persoană la bloc şi zece lei de persoană la casă, pe lună. AGERPRES