Neînţelegeri în Consiliul Judeţean Buzău privind proiectul de management integrat al deşeurilor

deseuri.jpgSistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Buzău, proiect de peste 30 de milioane de euro, realizat din fonduri europene, a fost respins marţi în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean.

“Cu sprijinul ministrului Mediului, Laszlo Borbely, s-a decis reluarea activităţii de pregătire a proiectului cu stabilirea unor staţii de compostare a deşeurilor în localitatea Bentu, astfel încât până la 1 septembrie documentaţia să fie depusă spre finanţare”, a declarat, în deschiderea reuniunii, preşedintele CJ Buzău, Victor Mocanu.

El a făcut apel la consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică, să aprobe acest proiect, în caz contrar Buzăul urmând să piardă fonduri europene de peste 30 de milioane de euro. Proiectul nu a fost adoptat, patru consilieri social-democraţi lipsind, iar cei 7 consilieri PDL abţinându-se de la vot.

“Până când CJ nu va actualiza documentaţia aşa cum este legal nu vom vota master planul de management al deşeurilor. Consilierii PDL nu pot fi acuzaţi că nu apără interesele locuitorilor judeţului Buzău, pentru că noul proiect este la fel de ambiguu şi nefundamentat tehnic”, a declarat consilierul Liviu Mocanu, secretar general al filialei PDL Buzău.

Preşedintele CJ a susţinut, la final, că se aştepta ca “o parte dintre colegi să nu fie prezenţi” şi să existe “probleme cu consilierii PDL” despre care a susţinut că “apără interesele unor firme private de depozitare a deşeurilor şi nu interesele locuitorilor judeţului Buzău”. AGERPRES