Negocieri pentru stabilirea unei majorităţi la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea

cj valcea.jpgLa nivelul Consiliului Judeţean, până în prezent, cele patru formaţiuni politice care compun noul for legislativ local nu au ajuns la un consens privind stabilirea unei majorităţi. Noua configuraţie a CJ conţine 14 consilieri PSD, 13 – PNL, 3 PER şi alţi 3 de la ALDE. Varianta propusă de PSD ar fi ca social democraţii să preia preşedinţia iar ALDE un post de vicepreşedinte.

“Noi am propus ca funcţia de preşedinte al CJ să fie a PSD, potrivit protocolului de la Bucureşti, anunţat de domnul Liviu Dragnea şi domnul Călin Popescu Tăriceanu iar ALDE să aibă un post de vicepreşedinte. Vom discuta şi cu domnul Mircia Gutău implicit cu PER pentru conturarea unei majorităţi funcţionale”, a declarat preşedintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Conducerea ALDE Vâlcea doreşte însă, “o formulă de echilibru” în cadrul Consiliului Judeţean, care să respecte “votul extrem de echilibrat” al alegătorilor. “Considerăm că se poate gândi o formulă de echilibru, Vâlcea fiind un judeţ care a dat un vot extrem de echilibrat în 5 iunie, neindicând un câştigător clar al acestor alegeri”, a declarat liderul ALDE, Dumitru Lovin.

De cealaltă parte, liderul PER, Mircea Gutău, aprecia că funcţia de preşedinte al CJ Vâlcea ar fi normal să revină fie “PSD, fie PNL, cele două partide mari care au cel mai mare număr de consilieri”. Gutău nu a dorit să precizeze în ce alianţă sau formulă majoritară ar dori ca PER să intre. Liderul PNL, Cristian Buican, a precizat, la rândul său, că orice “alianţă la CJ Vâlcea este posibilă”. “E prematur să discutăm despre asta acum”, a adăugat Buican. AGERPRES