Municipiul Sighişoara a ocupat locul al doilea în competiţia pentru “Premiul Europei”

sighisoara_premiu.jpgMunicipiul Sighişoara, care s-a aflat printre cele cinci oraşe finaliste propuse pentru “Premiul Europei”, cea mai înaltă distincţie acordată anual de Consiliul Europei, s-a clasat pe locul al doilea, cu două voturi, după oraşele Landerneau, Franţa şi Hunfeld, Germania, care au obţinut împreună patru voturi, câte două pe localitate, în cazul unei colaborări comune.

“Un tandem între Franţa şi Germania a făcut ca Sighişoara să se claseze pe locul doi în competiţia pentru acest premiu, în condiţiile în care a obţinut acelaşi punctaj ca fiecare dintre cele două oraşe în parte. În urma jurizării filmelor de prezentare a celor cinci oraşe Landerneau din Franţa a obţinut împreună cu Hunfeld din Germania patru voturi (câte două pe localitate în cazul unei colaborări comune), Sighişoara a obţinut două voturi, Corciano din Italia a obţinut un vot iar Poznan din Polonia nu a obţinut nici un vot”, a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, senatorul PDL Petru Başa.


Potrivit sursei, senatorul Petru Başa a fost prezent la Strasbourg pentru a susţine oraşul Sighişoara în finala pentru “Premiul Europei”, alături de senatorii Gyorgy Frunda (UDMR) şi Viorel Badea (PDL). Başa susţine că în contextul în care Sighişoara s-a clasat anul acesta pe locul doi, “date fiind şi unele carenţe în pregătirea candidaturii, dar şi modului de prezentare în tandem a Germaniei şi Franţei”, în situaţia unei colaborări mai strânse şi a unor pregătiri mai minuţioase, acest municipiu are şanse mari în obţinerea acestui premiu la viitoarea competiţie.


“Jurizarea aplicaţiilor celor cinci finalişti a fost realizată de către Comisia de Mediu, Agricultură, Probleme Locale şi Regionale – Subcomisia Premiul Europei. Filmul nostru de prezentare putea fi şi mai bun, dar oricum a fost mai bun decât altele, fapt ce ne-a clasat pe locul doi în clasament. Sighişoara a obţinut acelaşi număr de voturi ca şi ocupantele locului I, însă acestea au făcut şi un mic joc de culise participând în tandem şi obţinând astfel cumulat un rezultat mai bun, chiar dacă nu tocmai adecvat regulamentului”, a apreciat Başa în comunicat.

Potrivit acestuia, important este că a fost susţinută cauza Sighişoarei şi implicit cauza României la nivel european, “pentru că nu de multe ori auzi pronunţându-se Sighişoara într-o sesiune parlamentară europeană”. “În măsura în care s-a procedat acum şi în contextul în care Sighişoara s-a clasat pe locul doi, avem mari şanse ca data viitoare când vom mai concura pentru Premiul Europei să şi câştigăm. Important este să ne facem temele din timp foarte minuţios şi riguros, să lăsăm la o parte patimile politice şi să ne dăm mâna pentru a sprijini Sighişoara. (…) De data aceasta reprezentarea noastră a fost grozavă la nivel parlamentar, păcat că instrumentele pe care le-am avut la dispoziţie nu au fost pe măsură. Faptul că acum ne-am clasat pe locul doi, că am obţinut până acum trei distincţii europene, înseamnă că Sighişoara are o valoare ce trebuie exploatată, că trebuie realizate eforturi suţinute pentru o şi mai bună vizibilitate în plan european”, a subliniat senatorul Petru Başa.


Sighişoara este singurul oraş din România nominalizat pentru “Premiul Europei”, nici unul nu a mai fost promovat în finala acestei categorii din 1955, de când se acordă distincţia. Municipiul Sighişoara are un palmares impresionant, este laureat al Diplomei de onoare în anul 1995, al Drapelului de onoare în anul 1998 şi al Plachetei de onoare în 2003 – distincţii acordate de Consiliul Europei în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată de comunitate în spiritul ideilor europenismului. În plus, Cetatea Medievală din Sighişoara a fost desemnată de Comitetul Ştiinţific din Lugano drept “Bijuteria medievală a României” la Premiile turistice elveţiene, în 2009. AGERPRES