Modernizarea Aeroportului Suceava, cu finanţare europeană, s-a încheiat fără corecţii financiare

Proiectul cu finanţare europeană de modernizare a Aeroportului ”Ştefan cel Mare” Suceava, în valoare de 137,8 milioane lei, a fost finalizat, fără a se aplica vreo corecţie financiară, a declarat presei managerul de proiect, Marius Grosu. Totodată, directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, a spus că, de la deschiderea oficială din 25 octombrie şi până în prezent, un număr de 134 aeronave au sosit sau plecat, iar numărul pasagerilor a fost de 1 131.

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare pe 13 ianuarie 2014. Lucrările de modernizare la aeroport sunt realizate prin trei proiecte, unul finanţat de ROMATSA, ce instalează aparatura de control şi trafic aerian, unul de modernizare a pistei şi a sistemului de balizaj, finanţat de Uniunea Europeană prin POS-T, şi un altul de modernizare a aerogării, cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean.
Aeroportul ”Ştefan cel Mare” Suceava a fost inaugurat în anul 1932 sub denumirea Aeroportul Suceava. Principala companie aeriană din România, TAROM, a operat zboruri comerciale la Suceava din 1960 până în 2001, acestea fiind apoi reluate începând cu 2004. Începând din martie 2005, aeroportul poartă denumirea Aeroportul Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava, fiind deschis pentru prima dată în istoria sa traficului internaţional. AGERPRES