Mihail Genoiu: Eco Sud condiţionează printr-o găselniţă în afara legalităţii acceptarea gunoiului din judeţ

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, susţine că refuzul firmei Eco Sud, operatorul Depozitului Ecologic de la Mofleni, de a primi gunoiul din judeţ până când Consiliul Local nu acceptă propunerea de majorare a tarifului este “o găselniţă în afara legalităţii”.

Potrivit lui Genoiu, depozitarea gunoiului din judeţ, care este colectat prin proiectul masterplanului de deşeuri derulat de Consiliul Judeţean şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Salubris, nu are nicio legătură cu tariful pe care îl percepe Eco Sud de la Primăria Craiova.

“Că se foloseşte Eco Sud de această strategie de a da accept CJ pe masterplanul de deşeuri de a depune gunoaiele la groapa de gunoi numai după ce obţine un tarif (n.red – un tarif majorat de la Primăria Craiova), aceasta este o găselniţă în afara legalităţii. Legalitatea majorării preţului nu este decât fundamentarea preţului”, a declarat Genoiu.

Acesta a precizat că municipalitatea este deschisă la propunerea Eco Sud, care doreşte un preţ mai mare pentru colectarea gunoiului din Craiova, dar cu condiţia ca acesta să fie fundamentat. “De fiecare dată am primit fundamentările de preţ depuse de Eco Sud, le-am analizat şi, atunci când au fost corecte, le-am aprobat, iar atunci când nu au fost justificate şi nu s-au încadrat în OUG 109, care prevede modalitatea de stabilire a tarifelor, le-am respins. Deci tariful pe care îl negociază Eco Sud cu Primăria Craiova este independent de ceea ce se întâmplă la groapa de gunoi vizavi de deşeurile din judeţ. Din punctul meu de vedere, operatorul are obligativitatea, având în vedere că aceste gropi ecologice sunt unice în judeţ – este unica în judeţ aprobată prin legea mediului – de a primi aceste deşeuri indiferent de evoluţia negocierii tarifelor între noi şi Eco Sud”, a mai spus primarul Craiovei.

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că proiectul de circa 54 de milioane de euro care vizează masterplanul de deşeuri al judeţului a decurs foarte bine până în momentul în care a a ajuns în faza de depozitare a gunoiului la Depozitul de la Mofleni, administrat de Eco Sud.

“S-a terminat licitaţia pentru operatorul regional, firma şi-a luat în primire tot ce achiziţionasem înainte, adică cele 32 de maşini de gunoi, populaţia din judeţ a fost dotată cu tomberoane, primăriile au delimitat acele zone de colectare selectivă, însă când am ajuns în faza în care trebuia să ducem deşeurile la groapa de gunoi de la Mofleni, ne-am blocat. Am purtat corespondenţe îndelungate cu firma Eco Sud, avem topuri întregi de hârtii pe care le-am făcut către ei, dar cei de la Eco Sud ne spun că au o problemă cu Primăria Craiova legată de tarif. Eco Sud vrea majorarea tarifului pentru Craiova şi spune că, până cu rezolvă această problemă, nu vrea să o upgradeze cu o alta, pe care ar avea-o cu tot judeţul, motiv pentru care nu ne primesc cu gunoiul”, a spus preşedintele CJ Dolj.

Prioteasa a precizat că CJ Dolj a acţionat firma Eco Sud în instanţă şi a obţinut o ordonanţă preşedenţială prin care firma este obligată sa primească gunoiul din judeţ. AGERPRES