Mihai Chirica: Introducerea digitizării trebuie să devină realitate în administraţia publică

Introducerea digitizării trebuie să devină realitate în toate sectoarele de activitate ale administraţiei publice, a declarat primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, în opinia căruia conceptul de smart city este o provocare pentru municipiul reşedinţă, ca şi pentru întreaga Românie, şi face parte dintr-un proces de modificare a tuturor conceptelor funcţionale ale unei administraţii publice.

“Introducerea digitizării trebuie să devină realitate în toate sectoarele de activitate. Asta înseamnă reducerea birocraţiei, costuri mai mici cu fondurile de salarii, performanţă mai mare şi o interacţiune permanentă cu comunitatea astfel încât transparenţa să devină un principiu absolut rezonabil pentru toţi cei care lucrează în sistem. În momentul de faţă trebuie să ne axăm pe protecţia mediului şi reducerea poluării. Cred că acestea sunt principalele avataruri ale oraşelor mari, ale oraşelor în dezvoltare. Acolo ne vom axa în primă etapă, urmând ca pas cu pas să acoperim toate sectoarele de activitate”, a declarat primarul municipiului Iaşi, care a fost prezent la cea de-a şaptea întâlnire din cadrul Programului Naţional Caravana Smart City, “Etapa 2.0 Implementarea”.

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City şi Mobilitate, Eduard Dumitraşcu, a declarat, la rândul său, că smart city include o dezvoltare sustenabilă, durabilă, fapt care reprezintă o economie circulară, folosirea noilor tehnologii care pot crea noi locuri de muncă, start-up-uri, conectarea cu mediul academic.

“Atunci când vorbim de smart city trebuie să înţelegem că tehnologia este doar un turn, că smart city nu înseamnă doar tehnologie, înseamnă dezvoltarea inteligentă a comunităţilor în care noi locuim. Atunci când vorbim de Iaşi şi smart city, trebuie să înţelegem smart city într-o triplă paradigmă: trebuie să înţelegem Iaşul dedicat locuitorilor, celor care aici îşi trăiesc viaţa, Iaşiul ca un pol regional, şi Iaşiul din punct de vedere european, Iaşiul globalizării, Iaşiul conectat în toată reţeaua internaţională. Ne referim la posibilitatea şi uşurinţa de a călători din şi înspre Iaşi, la companiile mari care au deschis birouri aici”, a declarat Eduard Dumitraşcu.

La rândul său, decanul Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Adrian Itfeni, a declarat jurnaliştilor că Iaşiul are un potenţial foarte mare pentru a deveni un oraş smart. “Noi, Iaşiul, avem un potenţial foarte mare. Avem universităţi, avem companii de IT, administraţia. Aici este o reţea foarte activă în zona de inteligenţă artificială. Este un grup activ care a pornit foarte multe proiecte. Este un site foarte activ şi foarte util pentru că fiecare cetăţean poate contribui la aceste proiecte şi să facă din Iaşi un oraş smart. În momentul în care ne vom uni forţele, noi, cei din mediul academic, cei din administraţie, cei din mediul de afaceri, sigur vom deveni mai inteligent decât orice alt oraş”, a declarat Adrian Itfeni.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care la Iaşi se desfăşoară cea de-a şaptea întâlnire din cadrul Programului Naţional Caravana Smart City, Etapa 2.0 Implementarea. Programul Caravana Smart City este cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România, organizat de Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate, din anul 2017, în parteneriat cu Ministerul Energiei.

Prima etapă s-a concentrat asupra promovării conceptelor Smart City, iar etapa de anul acesta va aduce soluţii concrete, special create sau adaptate comunităţii vizate. Conceptul programului naţional Caravana Smart City vizează implicarea în dialog a tuturor actorilor relevanţi: administraţii publice, mediul privat, universităţi, societate civilă, în căutarea celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente. AGERPRES