“Maramureş Balloon Fiesta”, eveniment dedicat promovării judeţului ca brand turistic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Consiliul Judeţean Maramureş, alături de primăria municipiului Baia Mare, va sprijini organizarea celei de-a patra ediţii a “Maramureş Balloon Fiesta“, în parteneriat cu Asociaţia Sens, Aeroclubul şi Aeroportul Baia Mare, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Aspectele tehnice şi detaliile organizatorice au fost discutate încă din primăvara anului în curs, iar Consiliul Judeţean Maramureş a îmbrăţişat acest concept chiar de la primul dialog. Ne bucură faptul că şi administraţia locală băimăreană îşi doreşte să susţină financiar organizarea festivalului la care sunt aşteptaţi, în număr cât mai mare, şi locuitorii din Baia Mare. Am sprijinit în acest an organizarea a zeci de festivaluri în judeţul Maramureş şi vom susţine, din punct de vedere financiar, toate investiţiile care ajută la promovarea judeţului Maramureş ca brand turistic” a spus Gabriel Zetea, după şedinţa tehnică avută cu organizatorii evenimentului.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei Sens, Loredana Ionescu, a precizat că aerodromul aeroclubului Baia Mare care va găzdui evenimentul va fi pregătit special pentru acest eveniment, îmbinând elemente din tradiţia arhitecturii lemnului specific satului maramureşan.

“Pregătirile sunt în toi şi suntem avansaţi la capitolul organizare. Totodată, pajiştea de la Aerodromul Baia Mare se potriveşte mult mai bine conceptului pe care dorim să îl promovăm, respectiv Maramureşul autentic. Mai mult, vom ridica aici un fus înalt de şapte metri, realizat de Moş Pupăză, în mijlocul unei pod de lemn de câteva sute de metri, în jurul căreia vor fi amplasate standurile comercianţilor participanţi la festivalul baloanelor, trei zile despre gastronomie locală, despre tradiţii, despre ospitalitatea oamenilor locului şi despre bucuria zborului”, a precizat Loredana Ionescu.

Aceasta a mai arătat că din cele 30 de echipaje de zbor cu balonul care şi-au anunţat intenţia de a participa, 20 au confirmat prezenţa la festival.

“Pot spune că, până în acest moment, au confirmat prezenţa 20 de baloane, dar sper ca la final să avem aproximativ 30 de baloane în Maramureş, cu piloţi sosiţi din toată Europa. Echipajele prezente însumează aproximativ 100 de persoane care se vor afla în Maramureş pentru câteva zile, iar turiştilor care doresc să vină în judeţul nostru le-am pregătit pachete turistice complexe, extrem de atractive, care includ cazare, scurte circuite în Maramureş şi participarea la festivalul baloanelor. În ceea ce priveşte intenţia municipalităţii băimărene de a se implica în acest eveniment, suntem încântaţi să îi avem parteneri şi aşteptăm în acest sens, aprobarea cât mai rapidă a unei hotărâri de Consiliu Local”, a arătat Loredana Ionescu.

“Maramureş Balloon Fiesta”, care va avea loc în intervalul 28 septembrie – 1 octombrie, este un eveniment internaţional care promovează frumuseţea şi valorile culturale ale Maramureşului. AGERPRES