Ludovic Orban: Vom începe analiza prefecţilor după turul doi al alegerilor prezidenţiale

Premierul Ludovic Orban a anunţat că activitatea prefecţilor va fi evaluată după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

“Pentru a nu afecta alegerile, am luat decizia să nu începem analiza prefecţilor. Dar imediat după turul doi vom începe analiza prefecţilor. Sigur, unii deja au început să demisioneze, alţii au intrat în concedii de boală. Îi aşteptăm să revină la lucru ca să îşi scrie demisia”, a declarat Ludovic Orban în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Braşov.

Acesta a mai anunţat că în perioada următoare vor fi operate schimbări la nivelul conducerilor tuturor instituţiilor publice şi companiilor de stat, urmând ca ‘persoanele incompetente numite politic de PSD’ să fie înlocuite, prin concurs, cu profesionişti. AGERPRES