Liberalii din judetul Alba incep sa sustina investitiile serioase din Apuseni

apuseni.jpgIn 20 octombrie a.c., la Campeni a avut loc Liga Alesilor Locali PNL ai judetului Alba. La intalnire au participat si reprezentanti ai companiei Rosia Montana Gold Corporation, cea care propune in zona muntilor Apuseni un proiect minier modern, si anume Dragos Tanase -Director General, Nicu Suciu – Prim Vicepresedinte, Cecilia Szentesy – Director Proiectare Tehnica, Adrian Gligor – Director Patrimoniu si Dezvoltare Durabila, Elena Lorincz – director Relatii Comunitare. Cei prezenti au putut afla din prezentarea facuta informatii despre componentele proiectului – mediu, tehnologie, patrimoniu, social, beneficii etc. De asemenea, au putut afla detalii despre alte exploatari miniere din lume care opereaza deja si in jurul carora s-au dezvoltat comunitati.

Daca ar demara, Proiectul de la Rosia Montana ar aduce economiei Romaniei 4 miliarde de dolari. Compania Rosia Montana Gold Corporation a cheltuit pana acum 400 de milioane de dolari pentru dezvoltarea proiectului, iar din faza de primire a avizelor si pana la demararea exploatarii miniere se vor mai investi inca 900 de milioane USD. Fortei de munca locale ii sunt alocati in cadrul proiectului RMGC 300 de milioane de dolari, alte sute de milioane revenind bugetelor locale sau statului din diverse taxe, impozite sau din activitatile auxiliare proiectului, o parte dintre acestea putand fi preluate de investitorii locali.


Politicienii prezenti au fost interesati de prezentarea facuta si au adresat intrebari reprezentantilor companiei care propune acest proiect. Astfel, Simion Cretu, vicepresedinte al Ligii Alesilor Locali, spune ca partidul din care face parte este deschis dialogului cu compania Rosia Montana Gold Corporation, care propune proiectul minier, si este deschis investitiilor in general.


De fapt, dupa cum au precizat liderii liberali prezenti la eveniment, „PNL este singurul partid din Romania care are in Programul sau de guvernare referiri la industria miniera, cu obiectivul general stabilit de „satisfacere a necesarului de produse miniere, la un pret competitiv, adecvat unei economii moderne de piata si a unui standard de viata civilizat, in conditii de calitate, siguranta in alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltarii durabile” (Programul de guvernare al PNL 2009-2012).


Discutiile purtate se pare ca au schimbat semnificativ parere celor mai multi lideri PNL cu privire la proiectul propus la Rosia Montana. Astfel, primarul Cugirului si presedintele Ligii Alesilor Locali PNL a declarat: „Daca se respecta tot ceea ce s-a prezentat aici, investitia este buna. Se vorbeste intr-adevar despre cantitati mari de roca, asta presupune si o cantitate mare de cianura, si de fapt cred ca asta sperie lumea. Ar fi fost bine sa se faca pas cu pas, dar si asa este bine. Ideea este ca statul roman sa aiba o legislatie care sa permita sa li se suspende activitatea daca nu respecta ceea ce propun. In rest, zona are nevoie de investitii, de locuri de munca. Cred ca mineritul nu trebuie inchis, ci dezvoltat cu tehnologii moderne, responsabil, ca sa nu afecteze viitorul urmasilor nostri”.


Primarul din Campeni, Ioan Calin Andres (presedinte executiv Liga Alesilor Locali PNL ai judetului Alba (primar Campeni), a declarat: „Nu este prima data cand ma informez asupra acestui proiect. De-a lungul timpului am acumulat, cred, suficiente informatii ca sa imi dau seama ca aceasta investitie este benefica pentru zona, judet si tara. De obicei, pe noi, romanii ne sperie lucrurile mari, si aceasta este o investitie majora. Dar ar trebui sa nu stam prea mult pe ganduri, au trecut deja ani buni de cand aceasta companie este in zona, si sa lasam acest proiect sa demareze. Trebuie doar ca autoritatile sa se asigure de-a lungul exploatarii ca se respecta conditiile de mediu, si celelalte componente, intocmai cum au fost propuse in proiect. Oamenii din zona au nevoie de locuri de munca, merita sa traiasca onorabil aici, si nu peste hotare. Trebuie sa vedem mai departe de faptul ca acest proiect ar fi benefic doar pentru Rosia Montana. Sa realizam ca de castigat au si comunitatile din jur si tara, pana la urma. Am vazut ca acest proiect are nevoie de multe activitati auxiliare care se pot face cu investitori locali, nu este vorba doar de mina in sine. Asa ar trebui sa privim lucrurile si sa dam unda verde acestei investitii care este benefica pentru muntii Apuseni. Poate multi nu stiu, dar chiar si in aceasta faza compania ajuta mult comunitatile din jurul proiectului. Sper ca politicienii sa lase la o parte ambitiile si orgoliile si sa aleaga ce este bun pentru oamenii pe care ii reprezinta”.


De altfel, parerile edililor din zona Apusenilor se pare ca incep sa se omogenizeze din ce in ce mai mult, fiind constienti ca proiectul poate fi singura salvare a zonei. Liberala Lia Varciu, viceprimarul comunei Vidra, a declarat: „Din prezentarea de azi si din reclamele de la televizor, cred ca este un lucru bun aceasta investitie, daca creeaza locuri de munca in zona, pentru ca aici locurile de munca sunt, practic, inexistente, somajul este mare. Singurul lucru, ca trebuie sa ne asiguram ca tot ceea ce propune compania in acest proiect, va fi respectat si in realitate. Din discutiile pe care le-am avut cu oamenii de rand, reiese insa ca sunt aspecte ale acestui proiect pe care multi nu le cunosc”.


La fel, primarul din comuna Bistra, Traian Gligor, a tinut sa mentioneze: „Ca si impact, consider ca autoritatile abilitate trebuie sa isi spuna cuvantul. Desi sunt convins ca aici, in acest proiect, nu specialistul este factorul decizional, si asta din pacate, dar traim in Romania. In situatia de fata cred ca lumea si-a cam pierdut increderea in autoritati si lucrul acesta cred ca se rasfrange, din pacate, si asupra acestei investitii”.


Desi mult mai departe de zona in care ar trebui sa se desfasoare proiectul minier cel mai important din Europa, care ar urma sa faca din Romania prima tara exploatatoare de aur din Europa, primarul Aiudului a declarat: „Este foarte clar ca trebuie luata urgent o decizie. Dupa ce specialistii si-au spus punctul de vedere in ceea ce priveste componenta economica, de mediu, tehnologie etc. a acestui proiect, trebuie sa se tina cont si de decizia comunitatilor din zona proiectului. Cred ca decizia politica trebuie luata bazandu-se minim pe aceste doua componente. Cand iei ceva dintr-un loc, trebuie sa pui altceva. Aici s-au inchis minele si nimeni nu a venit cu o propunere concreta in afara de aceasta investitie. Cred ca acest proiect ar fi bun daca exista si acea dezvoltare durabila atat pentru zona, cat si pentru tara pana la urma. Toate partidele ar trebui sa stea la masa, sa hotarasca ce fac cu Romania, sa aiba o strategie comuna si sa o respecte cand ajung la guvernare”, a precizat Josan, purtatorul de cuvant al PNL Alba si totodata vicepresedinte al Ligii Alesilor Locali PNL ai judetului Alba.


Directorul ADR Centru si totodata vicepresedintele PNL Alba Simion Cretu a fost, de asemenea, de parere ca statul roman va trebui sa dea urgent un raspuns si ca lucrurile nu mai pot fi tergiversate la infinit: „Toata documentatia prezentata aici de compania Rosia Montana Gold Corporation este una competitiva si abordeaza corect atat tematica tehnico – economica, cat si problematica sociala, de mediu si de protejare a patrimoniului. Autoritatile competente in domeniu ar trebui sa se exprime daca documentatia de mediu si cea privind patrimoniul, pentru ca astea mi se par cele mai importante, respecta normele legale in vigoare. Avand in vedere ca aceasta investitie are un impact major, atat economic cat si social asupra zonei, consider inadmisibil ca acest investitor sa fie amanat atata timp, fara a i se da un verdict competent. Trebuie facuta evaluarea proiectului si decis daca Studiul de Impact asupra Mediului poate fi folosit pentru eliberarea unui aviz de mediu favorabil inceperii acestei investitii. Asta ar insemna deblocarea urgenta a procesului de evaluare a studiului de impact blocat de Ministerul Mediului si concluzia finala, daca aceasta investitie poate demara sau nu. Decizia nu trebuie sa fie doar a unui ministru ci o consultare cu zona politica, institutii si toate partile implicate in proiectul minier. Se pot audia toate partile implicate si sa se ajunga la o concluzie finala. Intarzierile nu mai pot avea loc pentru ca afecteaza ideea de investitie si dezvoltare in general. Trebuie sa ne asumam raspunderea si sa nu mai amanam”, a mentionat Simion Cretu.
Unul dintre cei care s-a aplecat insa cel mai mult asupra problematicii este fostul deputat liberal de Alba, Nicolae Popa, unul dintre cei care se declara impotriva demararii unui astfel de proiect in urma cu cativa ani.


Analizand insa mult mai atent documentatiile tehnice prezentate de compania RMGC, Nicolae Popa a declarat: „Trebuie sa imi prezint in curand teza de doctorat «Managementul si costurile de mediu», iar tema principala o reprezinta oportunitatea deschiderii investitiei in minerit de la Rosia Montana. Am avut multiple discutii pe aceasta tema, si aprofundand proiectul propus de RMGC, dincolo de toate speculatiile pro si contra, oamenii mi-au cerut sa pledez pentru deschiderea investitiei de la Rosia Montana. Oamenii de aici au nevoie de locuri de munca aici la ei acasa, nu sa plece prin tari straine. Daca nu am gasit alta solutie reala, atunci sa luam ce avem, si avem din fericire proiectul propus de Rosia Montana Gold Corporation. Sa ne asezam la dialog si sa impunem firmei RMGC sa respecte conditiile de mediu, legile de mediu. Din materialele pe care le-am consultat si cele prezentate am tras concluzia ca sunt respectate toate bunele intentii de a pastra zona ecologizata si de a respecta legile statului roman si a comunitatii europene. Propun sa se organizeze un fond de mediu de garantie, anticipat demararii investitiei. Autorizatiile de functionare pot sa fie date si anual, zonele sa fie reabilitate si sa arate ca si cum nu ar fi existat vreo exploatare miniera, daca asta confera o garantie, dar sa se porneasca o data, pentru ca deja dureaza de prea mult timp. Am analizat serios problema acestui proiect minier, am studiat toate materialele puse la dispozitie si am ajuns la concluzia ca exploatarea de la Rosia Montana nu se poate face fara cianura, dar atata timp cat este controlata si gestionata corect, aceasta nu este un pericol pentru zona. In lume sunt la ora actuala sute de exploatari care folosesc cianura. Trebuie sa demaram aceasta investitie. Si acesta este un demers care nu are nici o conotatie politica. Toti ar trebui sa intelegem ca este un lucru bun, ca investitiile sunt bune pentru zona si pentru Romania. Ca cetatean, prieten al motilor si fost deputat care i-a ajutat pe locuitorii acestei zone, o sa le vin si in continuare in ajutor atat cat pot si sa ii reprezint ca sa aiba o viata mai buna, aici la ei acasa”, a mentionat fostul deputat de Alba, Nicolae Popa.

Articol preluat din Ziarul Informatia de Alba, 22 octombrie 2009, Florin Soare