Laurenţiu Leoreanu: “Vă invit să redescoperiţi municipiul Roman”

leoreanu_laurentiu_2014_2.jpgPrimăria Municipiului Roman dezvoltă un amplu program de promovare a valorilor culturale şi istorice locale, ca modalitate de creştere a potenţialului turistic al oraşului şi zonei din care face parte. Primarul Dan Laurenţiu Leoreanu lansează o invitaţie publică tuturor românilor de a redescoperi municipiul Roman ca veche cetate muşatină, un oraş patriarhal şi plin de istorie.

“Aici, în nord-estul României, exact în inima Moldovei, veţi descoperi un oraș în care peste 60.000 de suflete calde vă vor arăta ce înseamnă marea familie romașcană, o comunitate definită prin respectul față de tradiții, față de muncă, o familie care prin spiritul ei a depășit milenii de istorie și care astăzi se regăsește ca o forță dinamică în contextul european. Veniţi să ne cunoașteţi orașul, să înțelegeţi de ce îl iubim atât de mult și de ce pot afirma cu mândrie întotdeauna, oriunde m-aș afla – SUNT ROMAȘCAN!” , spune primarul Dan Laurenţiu Leoreanu.

Parafrazând dictonul „Toate drumurile duc la Roma”, localnicilor le place să spună că în Moldova „Toate drumurile trec prin Roman” şi vă invită în oraşul de pe malul Siretului, să îi cunoașteți mai bine.

Aici puteţi descărca materialul de prezentare al Municipiului Roman

Pentru doritori, este disponibilă şi o prezentare în limba engleză