La Piteşti se organizează o nouă ediţie a Târgului Meșterilor Populari

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 31 august – 1 septembrie 2012, în Piaţa Vasile Milea din Piteşti și în 2 septembrie 2012, în parcul Goleștilor, Târgul Meșterilor Populari, ediţia a XIX-a și Târgul Micilor Meșteri Populari, evenimente ce se înscriu în calendarul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, ediţia a VI-a.

Manifestările sunt apreciate, în egală măsură, de instituţiile de cultură din ţară, de publicul iubitor de artă populară, precum şi de renumiţi meşteri populari, participanţi consecvenţi la expoziţiile autohtone de creaţie populară.

În acest an, vor fi prezenţi şi vor face demonstraţii de tehnică a meşteşugului: ceramişti, ţesători, meşteri în arta lemnului, creatoare de textile, port popular, păpuşi și podoabe tradiţionale din Argeş, Dâmboviţa, Galați, Dolj, Prahova și Vâlcea, dar și mici meșteri populari din județul Argeș, care, pe parcursul vacanței de vară, au participat la taberele de artă populară, organizate de instituția noastră.

Expoziţia cu vânzare va fi deschisă, zilnic, între orele 9.00 – 21.00.