Ionel Chiriţă (AOR): Doar 15-18% dintre oraşele din România pot supravieţui cu bugetul pe 2019

Cele mai multe oraşe din România au dificultăţi în ceea ce priveşte bugetul pentru acest an, doar 15-18% dintre ele putând “supravieţui”, a declarat Ionel Chiriţă, preşedinte executiv al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR).

“În România sunt 216 de oraşe. Consider că, în condiţii acceptabile spre dificultate, pot supravieţui 30-40 dintre ele, adică asta înseamnă maxim 15-18% dintre ele, restul sunt în diferite grade de dificultate, iar mai bine de 50% dintre oraşe vor fi în situaţie de disperare, (…) pentru că, mergând pe nişte cheltuieli minime obligatorii, îţi trebuie nişte venituri şi descoperă că acele cheltuieli minime obligatorii sunt mai mari decât veniturile”, a explicat Chiriţă, la un atelier de lucru la care au participat primari de oraşe.

Potrivit acestuia, veniturile au fost “umflate” de Ministerul Finanţelor cu aproximativ 8%. În plus, a menţionat el, anumite venituri nu se pot realiza, deoarece s-au stabilit anumite scutiri de la plată, cum e cazul în construcţii. “Estimăm că veniturile se vor realiza undeva între 95 şi 85%, iar cheltuielile sunt în creştere cu 20 până la 35%, pe componentele despre care vă spuneam, au crescut drepturile angajaţilor şi nu numai, de fapt, tot angajaţi sunt şi însoţitorii persoanelor cu handicap şi eşti obligat să le dai alocaţia de hrană şi tichetul de vacanţă. (…) Au crescut acele cheltuieli legate de proiecte prin acel salariu minim de 3.000 de lei la firmele de construcţii. (…) Costurile utilităţilor au crescut”, a declarat Chiriţă.

În opinia sa, pentru marea majoritate a oraşelor, deficitul se situează între 30% şi 50%, cumulând scăderea de venituri şi creşterea de cheltuieli. El a informat că va propune Ministerului Finanţelor să finanţeze atribuţiile pe care o primărie le are. “Noi propunem să finanţeze toate atribuţiile pe care o primărie le are. (…) Legea descentralizării spune foarte clar – nu se poate da o atribuţie către autoritatea locală fără să fie însoţită de surse”, a menţionat Ionel Chiriţă.

Preşedintele executiv al AOR a adăugat că oraşele nu au bani pentru bursele elevilor.

Chiriţă a precizat că, potrivit Legii 38/2019, Guvernul trebuie să dea o hotărâre prin care să stabilească nivelul minim al burselor, după care consiliile locale vor da hotărâri care să menţioneze cuantumul şi numărul acestora.

El a susţinut că se va crea o inechitate între unităţi administrativ-teritoriale, statul ar trebui să aibă o politică coerentă unitară privind bursele, iar autorităţile locale îşi pot asuma politici de suplimentare a acestora. Conform Constituţiei, statul trebuie să asigure burse pentru elevi, a afirmat Ionel Chiriţă.

Marin Cojoc, director general adjunct în cadrul Ministerului Finanţelor, a afirmat că suma pentru echilibrarea bugetului este mare, dar banii sunt “prost distribuiţi“. “Sunteţi patru structuri asociative. Ia adunaţi-vă toţi patru, aştia sunt banii, găsiţi formula echitabilă, nu ne lăsaţi pe noi la centru şi după aia să ne criticaţi mereu, că e uşor a critica. Comune, oraşe, municipii, judeţe, staţi acolo, la munte, la Sinaia undeva şi v-aţi făcut legea bună şi Guvernul nu are ce să zică dacă tot 11 miliarde sunt de împărţit. (…) Mi-am însuşit şi eu problemele pe care le-aţi ridicat dumneavoastră, multe dintre ele le-am identificat şi noi şi căutăm să le corectăm la următoarea rectificare a bugetului de stat”, a transmis Cojoc.

Dan Marinescu, director general în cadrul Ministerului Dezvoltării, a spus că, din nefericire, cinci ani de experimente îşi spun cuvântul. “Ce pot să vă asigur e că noi, în continuare, vom încerca să reparăm erorile. (…) Trebuie la un moment dat luată o decizie politică de încetare a acestor pilotaje. Au fost cinci ani de zile în care s-au făcut pilotaje pe sistemele de echilibrare (a bugetelor – n.r.)”, a declarat Marinescu. El crede că Legea 38 trebuie corijată, opinând că nu e normal să fie diferenţe între nivelul burselor elevilor.

Potrivit unui reprezentant al Ministerului Educaţiei prezent la discuţii, propunerea pe care MEN a făcut-o prin Legea 38 a fost stabilirea unui cuantum minim tocmai pentru uniformizarea politicilor în ceea ce priveşte copiii, nu pentru crearea unor discrepanţe între mediile din care vin ei, iar sarcina autorităţii locale de a gestiona numărul şi cunatumul burselor nu reprezintă o noutate, era şi până în prezent în Legea educaţiei şi în ordinul cu privire la criteriile de acordare. AGERPRES