Ion Lungu: Nu am niciun orizont de timp pentru aprobarea bugetului pe acest an al municipiului Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că bugetul municipiului pentru anul 2019 se va fundamenta pe valoarea de anul trecut, respectiv aproximativ 300 de milioane de lei, în condiţiile în care nu se cunosc încă sumele pe care le va primi de la bugetul de stat.

”Din păcate nu am niciun orizont pentru aprobarea bugetului pe acest an. Nici măcar pe la jumătatea lunii februarie nu văd să poată să fie aprobat. Nu am văzut la dezbatere niciun proiect la nivel naţional, pentru bugetul pe acest an. Noi, la Primăria Suceava, lucrăm. Plecăm de la bugetul de anul trecut de 300 milioane de lei. Vrem să vedem dacă vom primi de la Bucureşti nişte bani (…) Luni şi marţi voi fi la Bucureşti, unde vom avea o şedinţă a Asociaţiei Municipiilor din România pe tema bugetului. Am invitat şi de la Guvern şi sperăm să fie prezent cineva”, a spus Lungu.

Pe de altă parte, primarul a prezentat priorităţile investiţionale ale municipalităţii pentru 2019, printre primele fiind demararea şi aprobarea proiectelor cu fonduri europene promovate prin Programul Operaţional Regional.

Lungu a menţionat şi achiziţionarea a 40 de autobuze electrice, modernizarea şi reabilitarea fostului cinematograf “Arta” din Iţcani, construirea de grădiniţe în Centru, Burdujeni sat şi Iţcani, amenjarea unei zone de agrement pe râul Suceava, dar şi proiecte de investiţii în mai multe unităţi de învăţământ.

Totodată, edilul a spus că se va inaugura în acest an primul tronson de gaz metan şi se va realiza platforma betonată din Burdujeni sat pentru autobuzele electrice, vor demara lucrările la Podul Unirii peste râul Suceava şi se vor finaliza cele de racordare la utilităţi a cartierului Europa din zona Tătăraşi. De asemenea, vor demara lucrările de modernizare a fostului ştrand din Iţcani, se va racorda Bazarul la sistemul centralizat de încălzire, iar Patinoarul artificial va fi acoperit cu fonduri de la bugetul local, dar şi realizarea proiectului tehnic pentru viitoarea sală polivalentă.

Tot la capitolul priorităţi investiţionale, primarul a menţionat noua seră floricolă, depunerea de proiecte POIM pentru reabilitarea reţelelor termice pe fonduri norvegiene sau fonduri guvernamentale, asfaltare străzi de pământ, extinderea reţelelor de iluminat public, reabilitarea termică a blocurilor, finalizarea Planului Urbanistic General, transferul Clubului Sportiv Municipal la Primărie, achiziţionarea de active de la TASA pentru societatea de Transport Public Local, precum şi transferul la Primărie a celor 144 de hectare de pădure parc, respectiv Parcul Şipote şi pădurea Zamca, în vederea amenajării unor zone de agrement. AGERPRES