Investiţii în valoare de 4 milioane de lei nerealizate la timp vor fi finalizate cu bani de la bugetul Primăriei Vaslui

Investiţii în valoare de patru milioane de lei realizate din fonduri europene şi nefinalizate la timp în cadrul Programului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) vor fi finanţate anul acesta cu bani de la bugetul local, lucrările având termen de finalizare data de 30 iunie. Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat că unele lucrări de reabilitare a străzilor au fost ţinute pe loc din cauza altui program derulat în Vaslui, legat de dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă, care s-a întârziat în mod nejustificat.

“Toată lumea se întreabă cine poartă vina pentru că nu s-au reabilitat la timp străzile. Eu ce pot să mai spun? Îmi asum eu această vină, dar, de fapt, în cadrul proiectului de dezvoltare a alimentării cu apă s-a blocat realizarea reţelelor din cauză că nu s-au obţinut nişte avize şi din pricina unor probleme cu firma de consultanţă, lucru care a afectat buna derulare a programului de dezvoltare urbană. PIDU trebuie să meargă mai departe, nu ne putem împotmoli acum, când mai sunt doar câteva lucrări de efectuat. S-au efectuat lucrări în valoare de 83 de milioane de lei, trebuie să finalizăm programul şi singura soluţie a fost să finalizăm lucrările cu bani din bugetul propriu. Facem un efort şi plătim patru milioane din bugetul propriu”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

El a precizat că, în comparaţie cu alte localităţi, municipiul Vaslui va cheltui o sumă mică pentru astfel de lucrări. “Noi avem de terminat până la sfârşitul lunii iunie lucrări în valoare de 4 milioane de lei şi chiar stăm bine în comparaţie cu alte oraşe din ţară, care au fost nevoite să suporte de la bugetul local investiţii mult mai mari. Sigur că situaţia este neplăcută, se putea face altceva cu aceşti bani, dar dacă nu facem acest lucru, tot noi vom avea de suferit, fiindcă vom fi nevoiţi să plătim toţi banii de pe proiect, dacă nu terminăm lucrările la timp”, a mai spus Pavăl. AGERPRES