Întâlnire între parlamentarii arădeni şi administraţia locală

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Nouă dintre cei zece parlamentari de Arad au stat joi, la aceeaşi masă, cu reprezentanţii administraţiei publice locale, printre care s-au numărat primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi preşedintele Consiliul Judeţean Arad, Iustin Cionca. Singurul absent a fost deputatul (UDMR) Petru Farago, în locul căruia a participat la dezbatere şeful de cabinet parlamentar.

În deschiderea dezbaterilor, preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a prezentat proiectele de investiţii ale judeţului, dar şi anumite probleme financiare pe care a apreciat că le va avea acesta pe parcursul anului 2017, ţinând cont de faptul că eliminarea unor taxe înseamnă încasări mai puţine la buget, iar creşterea salariilor înseamnă cheltuieli mai mari. “Potrivit estimărilor noastre, fondurile aferente cheltuielilor de personal vor creşte de la 17 % cât au fost în bugetul pe 2016, la 27 % în 2017, aceasta însemnând bani mult mai puţini pentru investiţii”, a afirmat Iustin Cionca.

Acesta a vorbit, totodată, despre investiţiile necesare în sistemul de sănătate, prezentând o listă de investiţii, care include şi achiziţionarea unui aparat RMN pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad: “Chiar dacă am avut bani pentru acest aparat în 2016, nu am reuşit să realizăm achiziţia din cauza incompetenţei unora din SCJU Arad, care nu au reuşit să întocmească un caiet de sarcini, licitaţia pentru achiziţia RMN-ului fiind întârziată şi de contestaţiile depuse de către participanţii la licitaţie”.

De asemenea, Cionca a vorbit despre infrastructura rutieră a judeţului, una total deficitară, care are nevoie de investiţii masive, dar pentru care nu sunt fonduri suficiente, şi le-a prezentat parlamentarilor proiectele pentru care, în exerciţiu bugetar 2014-2020 va fi cerută finanţare europeană.

El a abordat şi problema Aeroportului Arad, al cărui acţionat principal este CJ, dar pe care ar dori să îl cedeze Ministerului Transporturilor, pentru a scăpa de cheltuielile pe care le implică acesta.

Nu în ultimul rând, Cionca a abordat problema Staţiunii Moneasa, despre care a spus că nu poate fi susţinută de o administraţie locală a unei localităţi care are mai puţin de 1.000 de locuitori, propunându-le parlamentarilor să susţină separarea staţiunii de comuna cu acelaşi nume şi preluarea acesteia de către CJ Arad sau de către Ministerul Turismului.

La rândul său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a vorbit despre necesităţile municipiului reşedinţă de judeţ. Falcă a prezentat sumele de care ar avea nevoie oraşul în viitoarea etapă de modernizare a străzilor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru continuarea lucrărilor de modernizare a punctelor termice, cerându-le totodată parlamentarilor să pledeze pentru ca Aradul să primească bani pentru susţinerea CET, arătând că nu a primit niciun leu în acest scop între anii 2012 – 2014.

Falcă a vorbit şi despre investiţii ale Ministerului Educaţiei în Arad, care ar trebui finalizate, despre banii care trebuie să vină de la Guvern pentru Stadionul Francisc Neumann – UTA sau despre lucrări de izolare termică a blocurilor.

O problemă abordată de toţi vorbitorii a fost cea a celor două pasaje rutiere de pe centura de nord a municipiului, a căror finalizare este aşteptată atât de arădeni, cât şi de cei aflaţi în tranzit prin Arad, în drum spre sau dinspre punctele de trecere a frontierei româno- ungare.

Toţi parlamentarii prezenţi la dezbatere au promis că vor susţine necondiţionat proiectele Aradului şi vor face tot posibilul ca acestea să primească ajutor de la Guvern, inclusiv investiţii importante în SCJU, atât în ceea ce priveşte dotarea cu aparatură şi actul medical, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de cazare a bolnavilor.

La final, senatorul Mihai Fifor şi-a exprimat convingerea că Aradul va primi bani de la Ministerul Sănătăţii. “Cred însă că sănătatea merită o întâlnire separată, unde să fie doar ea subiect de discuţie. La sfârşitul lunii februarie ministrul Sănătăţii va veni la Arad. Aşadar, avem toate premisele pentru a spera la fonduri”, a susţinut senatorul Mihai Fifor.

“După cum am anunţat, PSD Arad susţine orice efort real al autorităţilor publice arădene, atâta vreme cât acesta nu alunecă în zona declarativă sau pe coordonate propagandistice. Nu suntem interesaţi în a construi imagini publice, ci dorim să ne facem datoria faţă de cetăţeni, cu seriozitate şi profesionalism, iar astăzi, în cadrul dezbaterii publice de la CJ Arad, cred că am demonstrat acest lucru”, a declarat, la finalul discuţiilor, senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. AGERPRES