Incertitudine privind validarea rezultatelor referendumului organizat la Sebeş

O asociaţie neguvernamentală de mediu solicită validarea rezultatelor referendumului organizat duminică în Sebeş, declarat nevalabil din cauza prezenţei reduse, susţinând că numărul persoanelor care trebuiau înscrise în liste este, de fapt, mai mic cu câteva mii.

Centrul Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş a depus o contestaţie, solicitând refacerea procesului-verbal privind rezultatele referendumului local ‘cu datele corecte, reale de la ultimul recensământ din 2011, cu listele de votanţi actualizate la zi conform Legii referendumului’.

De asemenea, se solicită validarea rezultatelor referendumului, întrucât, susţine organizaţia neguvernamentală, numărul minim al participanţilor trebuia să fie 6.340, iar numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul DA trebuia să fie de minimum 5.283.

La referendum au votat duminică 7.393 de persoane, din care 7.011 au votat cu ‘DA’.

Numărul persoanelor înscrise în listele pentru referendum a fost de 26.245, însă, potrivit Centrului Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş, rezultatele recensământului din 2011 publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică arată că populaţia stabilă a oraşului este de 27.019, din care 5.884 locuitori cu vârste până în 19 ani.

Scăzând din numărul total al populaţiei pe cel al persoanelor fără drept de vot, rezultă că numărul cetăţenilor care trebuiau înscrişi în listele electorale permanente ar fi trebuit să fie de numai 21.135, arată ONG-ul de mediu.

O contestaţie cu un conţinut asemănător a fost depusă şi de către organizaţia municipală Sebeş a PSD. Primarul Dorin Nistor a anunţat că solicită Instituţiei Prefectului, Autorităţii Electorale Permanente şi Institutului Naţional de Statistică verificarea nivelului de actualizare a listelor electorale.

Referendumul local desfăşurat duminică în municipiul Sebeş, unde locuitorii au fost chemaţi la vot să se pronunţe cu privire la achiziţionarea de către autorităţile locale a unui laborator mobil în valoare de peste un milion de lei în vederea măsurării şi monitorizării calităţii aerului din oraş, nu poate fi declarat valabil din cauza faptului că prezenţa la urne nu a atins nivelul minim obligatoriu de 30%.

Potrivit rezultatelor finale date publicităţii de către autorităţile locale, prezenţa la referendum a fost de 28,71%, respectiv au votat 7.393 de persoane din cele 26.245 înscrise în listele electorale permanente. Pentru ca un referendum să fie declarat valabil, la el trebuie să participe minimum 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Au răspuns favorabil achiziţionării unui laborator mobil 7.011 persoane dintre cele care au votat. Pentru ca rezultatul unui referendum să fie valid, opţiunile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

În Sebeş au avut loc, de-a lungul timpului, mai multe mitinguri pe tema poluării. De asemenea, în 2007 a avut loc un referendum local nevalidat. Atunci, doar un sfert din locuitorii cu drept de vot şi-au exprimat poziţia faţă de producerea de substanţe chimice cancerigene pe teritoriul oraşului. AGERPRES