Încep manifestările culturale “Zilele Municipiului Moineşti”

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

În acest an, municipiul Moinești împlinește 580 de ani de atestare documentara (1437), 96 de ani de la declararea sa drept comună urbană (1921) și 16 ani de când a devenit municipiu (2001). Cu această ocazie, începând de pe 8 septembrie (când este celebrată Nașterea Maicii Domnului, protectoarea și patroana spirituală a orașului) și până pe 10 septembrie se vor organiza Zilele Municipiului Moinești, eveniment care include numeroase manifestări culturale.

Astfel, vineri, 8 septembrie, va avea loc premierea cuplurilor care au împlinit 50 și 60 ani de căsătorie, un concurs de şah pentru copii şi seniori, precum şi concertul susţinut de membrii Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău și soprana Alis Făiniţă-

Sâmbătă, 9 septembrie, sunt programate Vernisajul expoziţiei colective de artă a Taberei de Sculptură și Pictură, concursul Power Lifting, Festivalul Moineşteanca şi concertele susţinute de Nicole Cherry şi 3 Sud Est.

Duminică, 10 septembrie, vor avea loc finala Campionatului Naţional al Veteranilor la tenis de masă, concursuri de baschet şi căţărări, concertul de muzică populară susţinut de ansambluri din Republica Moldova şi recitalul trupei Voltaj.