In comunele sucevene vor fi reactivati cosarii

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Suceava a solicitat administratiilor locale, in special celor din mediul rural, sa ia masuri pentru organizarea sau reorganizarea serviciilor de coserit, care sa asigure interventia periodica pentru curatarea cosurilor de fum, a declarat seful ISU, Lucel Lulciuc.
Solicitarea a fost facuta in baza statisticii evenimentelor din anul precedent, precum si din perioada parcursa a acestui an, care arata ca numarul incendiilor produse in gospodariile populatiei
reprezinta 53,44% din totalul celor inregistrate la nivelul judetului, 26,43% dintre acestea avand drept cauze instalatiile de incalzire improvizate, defecte, exploatate necorespunzator sau nesupravegheate.

Potrivit lui Lucel Lulciuc, in aceste conditii se impune ca la nivelul administratiilor locale sa se intreprinda masuri urgente care sa conduca la limitarea numarului incendiilor, evitarea pierderilor
de vieti omenesti si bunuri materiale. Seful ISU Suceava a solicitat, de asemenea, consiliilor locale ca, in baza obligatiilor legale ce le revin, sa dispuna masuri de organizare si executare, prin serviciul voluntar pentru situatii de urgenta, a controlului respectarii regulilor de aparare impotriva incendiilor la gospodariile populatiei.

Lulciuc a precizat ca o atentie deosebita trebuie sa se acorde controlului mijloacelor locale de incalzire – sobe cu sau fara acumulare de caldura – precum si verificarii, repararii si curatirii cosurilor de evacuare a gazelor de ardere, eliminarii improvizatiilor sau dezafectarii cosurilor de fum ce nu respecta conditiile tehnice impuse prin STAS.