Iluminatul public cu reţea subterană din oraşul Voluntari a fost modernizat cu fonduri europene

iluminat public.jpgIluminatul public cu reţea subterană din oraşul Voluntari a fost modernizat cu fonduri europene în cadrul proiectului “Dezvoltarea şi modernizarea sistemului de iluminat public cu reţea subterană, în oraşul Voluntari” cu finanţare europeană în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.

Reţeaua electrică a fost astfel dezvoltată pe o lungime de aproximativ 51,5 km, s-au montat 1.370 de stâlpi de iluminat, s-au amplasat pe stâlpi 1.643 corpuri de iluminat, din care 1.232 corpuri de 150W şi 411 corpuri de 70 W şi s-a efectuat montarea a 9 puncte de aprindere.
Beneficiarii direcţi ai proiectului “Dezvoltarea şi modernizarea sistemului de iluminat public, cu reţea subterană în oraşul Voluntari” sunt 8.852 de locuitori de pe cele 84 de străzi pe care s-a modernizat iluminatul public.

Valoarea totală a proiectului: 29.151.777,07 lei, din care contribuţia financiară a Uniunii Europene la realizarea acestui proiect a fost de 15.297.220,86 lei, 3.360.248,26 lei au fost alocaţi din bugetul naţional, iar 10.494.307,95 lei a reprezentat contribuţia parteneriatului dintre Oraşul Voluntari şi Judeţul Ilfov. AGERPRES