Guvernul instituie o monitorizare stricta a inmatricularii autovehiculelor

Inmatricularea autovehiculelor va fi foarte strict monitorizata, iar societatile de asigurari RCA si cele abilitate sa efectueze inspectia tehnica periodica (ITP) vor fi obligate sa furnizeze date Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Registrului Auto Roman.
Guvernul a aprobat Ordonanta de urgenta pentru stabilirea unor masuri privind vehiculele rutiere inmatriculare. Datele ce vor fi furnizate de catre societatile de asigurare RCA si de cele care efectueaza ITP vor fi puse la dispozitia Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, in sistem informatizat, pentru compararea cu evidenta vehiculelor inmatriculate aflate in circulatie. Aceste societati au obligatia de a furniza aceste date in termen de 5 zile de la incheierea asigurarii, respectiv a efectuarii inspectiei tehnice a vehiculului, precum si listele cu autovehiculele pentru care aceste conditii au fost indeplinie anterior intrarii in vigoare a acestei ordonante.

Ordonanta prevede ca neindeplinirea acestei obligatii de catre societatile de asigurari si de catre societatile autorizate sa efectueze inspectii tehnice va atrage atentionarea in scris a persoanelor juridice vinovate. Incalcarea de cel putin doua ori a acestei obligatii se sanctioneaza cu suspendarea, pe perioade de la 1 la 6 luni a autorizarii de a practica asigurarile obligatorii RCA sau de a efectua inspectia tehnica periodica.

Incepand cu data 1 aprilie 2006, la implinirea a 90 de zile de la data expirarii inspectiei tehnice sau a asigurarii, precum si pentru autovehiculele a caror asigurare sau inspectie tehnica a expirat inainte de aceasta data, se aplica sanctiunea suspendarii inmatricularii pentru vehiculele care nu au incheiat asigurarea RCA sau nu au efectuat ITP. Conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor a caror inmatriculare a fost suspendata conform acestei ordonante constituie contraventie si va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 3.000 si 5.000 lei RON.