Fostul primar Cristian Poteraş a fost condamnat definitiv la 8 ani închisoare

poteras_cristian.jpgFostul primar al sectorului 6 al Capitalei, Cristian Poteraş, a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Bucureşti.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 6, şi anume, Gheorghe Floricică – 5 ani, Dumitru Vultur – 5 ani, Moise Daniel – 3 ani şi 6 luni, Petre Boncea – 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare. Totodată, funcţionarii publici Cristina Popescu şi Dorina Pitfor au primit câte 3 ani cu suspendare.

Pe de altă parte, judecătorii au respins ca nefondate acţiunile formulate de părţile civile Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie – ICECHIM Bucureşti, Academia Română – Institutul de Biologie şi Clubul Sportiv Rapid. În plus, instanţa a dispus desfiinţarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv procesele-verbale de punere în posesie aferente) şi a actelor de înstrăinare subsecvente, o parte din documente fiind autentificate de notarul public Manuela Mitrea.
Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de DNA, după ce fostul primar Cristian Poteraş şi ceilalţi inculpaţi au fost achitaţi în aprilie 2014 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Decizia este definitivă.

Pe 2 martie 2011, primarul de atunci al sectorului 6 al Capitalei, Cristian Poteraş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale).

Alături de Cristian Poteraş au mai fost trimişi în judecată: secretarul Primăriei Sectorului 6, Gheorghe Floricică, secretar al subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti; directorul executiv adjunct al Direcţiei Tehnice (Urbanism) din cadrul Primăriei Sectorului 6 în perioada 2005-2008; Dumitru Vultur, şi el membru al subcomisiei locale de fond funciar; şeful Biroului evidenţa activităţilor agrare din cadrul Primăriei Sectorului 6 în perioada 2005-2006, Moise Daniel, membru al subcomisiei locale de fond funciar.

DNA i-a mai trimis în judecată: pe referentul Serviciului Cadastru, Date Urbane şi Fond Funciar, specialitatea măsurători topografice, Petre Boncea, membru al subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti; pe şeful Serviciu Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar în perioada 2005-2006, Cristina Popescu şi pe consilierul Serviciului Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar Dorina Pitfor.

Procurorii susţineau că Poteraş, alături de funcţionarii publici Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de membri ai subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, au eliberat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).
“Prin actele abuzive ale inculpaţilor s-a realizat simularea reconstituirii dreptului de proprietate în avantajul unui grup de persoane (una dintre acestea fiind vărul soţiei inculpatului Constantin Poteraş) şi, corelativ, a fost cauzată o pagubă în valoare totală de 58.230.034 euro patrimoniului Municipiului Bucureşti, respectiv Clubului Sportiv Rapid, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM şi Academiei Române – Institutul de Biologie, terenurile în cauză aparţinând, în mare parte, domeniului public ori domeniului privat al Municipiului Bucureşti şi persoanelor juridice anterior menţionate”, informa DNA.

Anchetatorii susţineau că mai multe persoane au cedat drepturile litigioase către acelaşi grup de interese în schimbul sumelor totale de 417.900 euro şi 40.000 lei, pentru ca, în urma “reconstituirii dreptului de proprietate”, iar apoi, prin comasare, terenurile astfel obţinute (situate pe bd. Timişoara, str. Valea Oltului sau Drumul Taberei) să fie valorificate cu profituri uriaşe: pentru suprafaţa de 68.428 mp vândută a fost încasată suma de 33.654.918,67 euro, preţul total al tranzacţiilor fiind de 82.324.529,67 euro. AGERPRES