Fonduri nerambursabile pentru creşterea eficienţei energetice a mai multor blocuri din Alba Iulia

Sute de familii din Alba Iulia vor plăti mai puţin pentru costurile curente de întreţinere printr-un proiect în valoare de aproape 19 milioane de lei, din care peste 10,5 milioane de lei finanţare nerambursabilă, ce vizează creşterea eficienţei energetice a mai multor blocuri situate în zonă centrală a oraşului.

“Peste 650 de familii din Alba Iulia vor trăi în locuinţe mai bine protejate şi vor plăti mai puţin pentru costurile curente de întreţinere. Sunt vizate 5 blocuri de locuinţe, cu 667 de apartamente, situate în cartierul Cetate, pe B-dul 1 Decembrie 1918 şi B-dul Transilvaniei (blocurile M1-M6B, M7A-M12, 62, 35) şi strada Cloşca (bloc CH1). Dincolo de costurile reduse pentru fiecare locatar în parte, (…), sunt şi alte avantaje: creşterea valorii imobiliare a apartamentelor, corectarea opacităţii clădirilor, trecând de la suportabil la agreabil, altfel spus locuitorii vor trece la nivelul următor de confort”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria municipiului Alba Iulia.

“Proiectul este gândit în aşa fel încât necesarul de căldură pentru apartamentele în cauză să se reducă cu peste 40% faţă de nivelul actual, scăzând atât consumul de energie cât şi emisiile poluante. Vrem ca într-un oraş european să avem condiţii europene, iar blocurile învechite să ofere standarde normale de locuit”, a afirmat Voicu Paul, viceprimar cu atribuţii de primar.

Proiectul “Creşterea eficientei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Alba Iulia, lot 1, Bloc M1-M6B, Bloc M7A-M12, Bloc 35, bloc 62 si Bloc CH1”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, este implementat de către Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Alba Iulia. Valoarea totală a proiectului este de aproape 19 milioane de lei, din care peste 10,5 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Durata de implementare a proiectului este până la sfârşitul lunii martie 2020.

Intervenţiile sunt de înlocuire a tâmplăriei exterioare din lemn sau metal existente la camerele de locuit şi balcoane, inclusiv cele destinate accesului în blocul de locuinţe, izolarea termică a pereţilor exteriori, aplicarea suportului pentru tencuială decorativă, termo-hidroizolarea teraselor cu strat termoizolant din plăci de polistiren ignifugat de înaltă densitate, construire şarpante, acolo unde este cazul.

Se vor mai realiza şi reabilitarea lifturilor, unde este cazul, termoizolarea planşeului peste parter, montarea de glafuri interioare din PVC şi exterioare din aluminiu vopsit electrostatic.

Documentaţia de execuţie a lucrărilor este în faza de autorizare, precizează sursa citată.

Un alt proiect asemănător ce vizează locuinţe mai bine protejate şi costuri curente de întreţinere ale acestora mult mai reduse este implementat în alte opt blocuri din oraş de autorităţile locale, fondurile nerambursabile fiind în acest caz de peste 9,2 milioane de lei.

Mai exact, se are în vedere creşterea eficienţei energetice pentru 548 de apartamente din opt blocuri situate pe Bulevardul Transilvaniei, Cloşca, Bulevardul Revoluţiei 1989, Calea Moţilor, Ampoiului, Gheorghe Şincai, Republicii şi Livezii.

Valoarea totală a proiectului este de peste 21,6 milioane de lei, din care 9,2 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Durata de implementare a proiectului este, şi în acest caz, până în martie 2020. AGERPRES