FCRCHM îi solicită preşedintelui Iohannis să nu promulge legea privind Codul Administrativ

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) îi solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge legea privind Codul Administrativ al României, în forma adoptată de Parlament, avertizând că acest act normativ, “prin care limba maghiară dobândeşte statut de limbă oficială pe o arie ce depăşeşte cu mult cele trei judeţe”, va facilita obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei enclave etnice, în inima României.

Într-o scrisoare adresată şefului statului, asociaţiile care formează Forumul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş arată că textul de lege elimină pragul de 20% referitor la folosirea limbii minorităţilor în administraţie, existent în prezent şi impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităţilor naţionale nu doar autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, ci şi instituţiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturilor, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituţie.

“Prin prevederile sale, noul Cod Administrativ determină deteriorarea statutului de limbă oficială al limbii române. Este introdus caracterul obligatoriu al limbii maghiare în instituţiile prefectului şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor”, se arată în documentul citat.

De asemenea, FCRCHM avertizează că acest Cod Administrativ permite introducerea formularelor bilingve în administraţie, redactarea acestora urmând să se realizeze de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice din subordinea Guvernului României, respectiv de Institutul pentru Studierea problemelor Minorităţilor Naţionale.

“Potrivit prevederilor Constituţiei României, actele oficiale se întocmesc în limba oficială. Înscrisul în limba maternă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să aibă, din punct de vedere al regimului juridic, doar caracter de traducere. În caz contrar, avem două acte oficiale în două limbi, ceea ce conferă, contrar Constituţiei, caracter de limbă oficială limbii minoritare”, se precizează în scrisoarea trimisă preşedintelui Iohannis.

Reprezentanţii românilor din cele trei judeţe fac referire şi la mai multe acte normative internaţionale care protejează caracterul de unică limbă oficială a limbii române.

Totodată, membrii FCRCHM atrag atenţia că Legea privind Codul Administrativ va favoriza obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic “în inima României” iar românii din Covasna, Harghita şi parţial Mureş, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio şansă de supravieţuire.

“Prin eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, prin asigurarea dreptului de a utiliza limba maternă în instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi reintroducerea cuvântului ‘etnic’ în definiţia judeţului, prin diminuarea rolului prefectului, pentru a nu mai putea ataca, cu aceeaşi consecvenţă, deciziile emise de administraţiile publice locale, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât sa reducă aproape de disoluţie autoritatea statului român în unele zone ale ţării, în care populaţia românească este redusă numeric şi va favoriza obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei enclave etnice, în inima României. Astfel românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio şansă de supravieţuire”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor consideră această lege ca fiind neconformă cu o serie de prevederi din Constituţia României şi susţin că “promulgarea ei în forma adoptată de parlament va avea consecinţe grave pentru România, în anul când aniversăm Centenarul Marii Uniri”.

Drept urmare, aceştia îi solicită preşedintelui să nu o promulge şi îl roagă să le acorde o audienţă în data de 29 iulie, la încheierea marşului de protest organizat pe această temă la Bucureşti. AGERPRES