Faţadele a patru clădiri din zona istorică a Cetăţii Braşov vor fi reabilitate printr-un proiect pilot

Un număr de patru imobile din zona istorică a Cetăţii Braşov au fost selectate să facă parte dintr-un proiect pilot al Primăriei, care se desfăşoară în cadrul programului de reabilitare a faţadelor, demarat în 2018, şi prin care acestea vor beneficia de o finanţare din partea municipalităţii de 50% din valoarea proiectelor şi a lucrărilor necesare în acest sens.

Proprietarii celor patru clădiri vor beneficia de sume cuprinse între 24.000 şi 198.000 de lei, finanţarea totală a municipalităţii fiind de aproximativ 350.000 de lei. Potrivit arhitectului şef al municipiului Braşov, Marilena Manolache, proiectul pilot reprezintă cea de-a doua etapă a programului.

Acesta a debutat cu etapa stabilirii zonelor prioritare şi un inventar al clădirilor din această primă zonă şi, în etapele a treia şi a patra – în 2020, respectiv 2021, urmează ca alte imobile din zonele protejate şi de protecţie a monumentelor istorice să fie selectate pentru a beneficia de facilităţi pentru refacerea faţadelor.

Facilităţile sunt prevăzute în Legea 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor şi pleacă de la scutiri de taxe şi impozite şi o reducere a numărului de documente şi avize necesare până la sprijin financiar din partea municipalităţii, care poate fi de până la 50% din valoarea estimată a proiectării şi a lucrărilor.

Astfel, lucrări de mică intervenţie – cele care nu aduc atingere faţadei unei clădiri de genul înlocuirii unor ţigle, lucrări minimale la tâmplărie ori feronerie etc – se pot realiza în baza unei documentaţii minimale, a avizului direcţiei Judeţene de Cultură şi cel tehnic prealabil al arhitectului şef, care se eliberează în termen de 7 zile.

Pentru cele care au nevoie de autorizaţie de construire, pentru că intervenţia este mai importantă, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire se eliberează fără prezentarea unor documente care sunt necesare în baza Legii 50 a construcţiilor şi fără taxă, în termen de 15 zile. Totodată, aceste autorizaţii şi intervenţii sunt scutite de virarea cotei de 0,7 şi 0,1% către Inspectoratul de stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,5 către Casa constructorului, a precizat Manolache.

De asemenea, legea prevede scutirea de la plata impozitului pe clădiri pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul fiscal în care se efectuează recepţia unor astfel de lucrări, la terminarea acestora.

“Prima clădire din cadrul proiectului pilot este în curs de realizare (…) iar celelalte trei sunt în fază de realizare a proiectelor de arhitectură în vederea emiterii autorizaţiilor de construire. De asemenea, avem multe discuţii cu proprietarii acestor clădiri pentru a înţelege ce presupune toată procedura. Administraţia locală poate ajuta proprietarii clădirilor cu sume de până la 50% din totalul intervenţiei pe anvelopa clădirii, lucrări de proiectare şi intervenţie”, a precizat arhitectul şef al Braşovului.

Totodată, ea precizat că legea prevede amenzi între 2000 şi 8000 de lei pentru cei care nu întreţin faţadele clădirilor, existând şi alte acte normative care stipulează sancţiuni, precum supraimpozitarea cu până la 500%.

În ceea ce priveşte supraimpozitarea acestor clădiri, Manolache a precizat că, în prezent, se lucrează la un inventar al imobilelor care sunt într-o stare de degradare, însă procedura va fi de durată, deoarece legea impune o serie de termene, inclusiv cel pe care proprietarul unei asemenea clădiri îl primeşte în momentul în care este notificat.

Arhitectul şef al Braşovului a mai precizat că firmele care execută lucrările sunt alese de proprietari, însă Primăria recomandă ca acestea să fie unele cu experienţă în reabilitarea zonelor istorice. AGERPRES