Educația școlară și voința politică, decisive pentru siguranța rutieră

patrascu_gheorghe.jpgȚările care pun accent pe educația preșcolară și școlară, în ceea ce privește siguranța rutieră ar trebui să devină un exemplu de urmat și pentru România. Este părerea exprimată de secretarul de stat din Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Gheorghe Pătrașcu (foto), în cadrul lansării programului “Siguranța Rutieră – Soluții Strategice”, derulat ”Oameni și Companii”.

“Este foarte importantă educația, mai ales în categoria preșcolară și școlară timpurie, iar lucrul acesta este demonstrat de ce se întâmplă în țările care practică această educație, în mod intensiv. Ar trebui să luăm exemplul lor și să-l aplicăm și la noi!”, a ținut să sublinieze secretarul de stat Gheorghe Pătrașcu. Potrivit acestuia, stabilirea unor linii clare în acest domeniu ține însă de voința politică. “În general, este clar că, dacă îți propui un obiectiv major, care este asumat de cea mai mare parte a populației și există și la nivel politic suficientă determinare pentru a se urmări consecvent acel obiectiv, acesta se poate realiza”, a mai arătat fostul architect-șef al Capitalei.

“Siguranţa Rutieră – Soluţii Strategice” este un program de comunicare interdisciplinară şi educare cu privire la politicile naţionale de siguranţă rutieră şi implicaţiile sociale şi economice ale acestora în diverse domenii de activitate. Programul este derulat de Oameni şi Companii în colaborare cu Ad Interim Consultum. Oameni şi Companii este lider în soluţii de comunicare directă cu comunităţi business şi profesionale în România. Ad Interim Consultum furnizează consultanţă strategică pe probleme de reglementare şi managementul relaţiilor cu parteneri guvernamentali şi non-guvernamentali.