Dr. Marius Geantă: Inovația, un job cu normă întreagă

Independent de poziția ocupată și de nivel, toți cei implicați în domeniul sănătății și medicinei trebuie să fie preocupați de inovație, care este un job cu normă întreagă, reprezentând viitorul pentru acest domeniu, ca și pentru multe altele. Este părerea exprimată de dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină,  în cadrul Conferinței dedicate Inovației în Industrii cu Impact Critic în Economie și Societate. Evenimentul a fost organizat de Oameni si Companii, pe 30 octombrie, la JW Marriott Grand Hotel București.

Geantă a vorbit și despre importanța medicinei personalizate, adusă pe agenda publică în 2015, odată cu lansarea în America a Inițiativei pentru Medicină de Precizie. Scopul medicinei personalizate este dezvoltarea mijloacelor de prevenție și de tratament a bolilor, luând în considerare variațiile individuale la nivelul genelor, mediului în care trăiește persoana și stilul ei de viață. Pe scurt, tratamentul potrivit, pentru pacientul potrivit, la momentul potrivit. Conceptul de medicină personalizată (de precizie) se bazează pe dezvoltările în domeniul secvențierii genomului, al tehnologiilor biomedicale și al capacității de analiză și stocare a datelor medicale. În 2017, 30% dintre noile medicamente aprobate în SUA au fost medicamente personalizate, iar jumătate dintre acestea sunt dedicate tratării cancerului.

Pe de altă parte, Marius Geantă a vorbit și despre progresul biomarkerilor și al diagnosticului de precizie în oncologie.

Prima ediție a Conferinței dedicate Inovației în Industrii cu Impact Critic în Economie și Societate a cuprins trei secțiuni, care au abordat acest fenomen în Sănătate, Industrie și Educație, și a reunit oficiali și reprezentanți ai unor companii cu activități în acest sector.