Direcţia pentru Agricultură Bihor atrage atenţia primăriilor asupra atestatelor de producător

Directorul Direcţiei pentru Agricultură (DA) Bihor, ing. Nicolae Hodişan, a declarat luni că neglijenţa unor primării poate expune producătorii agricoli la sancţiuni usturătoare, în comercializarea materialului săditor pomicol şi viticol. Directorul Hodişan a precizat că primăriile trebuie să pună în aplicare noua lege prin care se eliberează atestat de producător, respectiv Legea 145 din 2014.

“Deşi am emis mai multe materiale informative către primării şi prin mass-media în ceea ce priveşte modul de eliberare a atestatelor de producător, precum şi obligaţiile ce revin celor care comercializează material săditor, am constatat că acestea nu sunt respectate. Astfel, comercianţii nu deţin paşaport fitosanitar obligatoriu pentru toate loturile de material săditor comercializat, de asemenea sunt utilizate în continuare certificate de producător eliberate în baza HG 661/2001, act normativ abrogat începând cu 3 noiembrie 2014 prin Legea 145/2014, situaţie favorizată şi de neglijenţa personalului din administraţia publică locală, adică primării”, a declarat directorul executiv al DA Bihor.

Paşaportul fitosanitar, a precizat Hodişan, este un document foarte important care atestă faptul că materialul săditor este liber de boli şi dăunători, atât altoiul, cât şi portaltoiul.

În urma controalelor efectuate de Direcţia pentru Agricultură Bihor în pieţele şi standurile de comercializare a materialului săditor pomicol şi viticol un comerciant din comuna Biharia care vindea butaşi de pomi din mai multe specii şi soiuri în baza unui certificat de producător care nu respectă legislaţia în vigoare şi fără documente fitosanitare a fost sancţionat cu amendă totală de 18 000 lei.
“Comerciantul a cumpărat material săditor în vederea revânzării în condiţiile în care nu avea niciun fir de pom acasă, nu era producător. Deşi primăria trebuie să vadă la faţa locului înainte să-i dea certificatul de producător, el avea înşirate vreo 20 de specii în document. De la Poliţia Fitosanitară a primit 3.000 de lei amendă pentru că nu avea paşapoartele fitosanitare pentru marfa adusă din Polonia. Iar achiziţionarea de mărfuri care nu sunt produse în ferma proprie în vederea revânzării de către comerciant se sancţionează cu amendă între 15.000 şi 22.500 de lei”, a precizat directorul.

Directorul a subliniat că pentru a preîntâmpina astfel de situaţii nedorite, persoanele implicate în producerea şi comercializarea materialului săditor trebuie să se informeze de la personalul direcţiei judeţene de agricultură asupra obligaţiilor pe care le au. Trebuie ştiut că certificatele de producător au fost scoase din uz începând cu 3 noiembrie 2014 de Legea 145, care abrogă Hotărârea de Guvern 661/2001. AGERPRES