Deloitte și Reff & Asociații organizează seminarul “Mobilitatea internațională a salariaților – MITURI, RISCURI, SOLUȚII”

Deloitte și Reff & Asociații alături de BusinessMark Event Management anunță organizarea seminarului interactiv “Mobilitatea internațională a salariaților – MITURI, RISCURI, SOLUȚII”, ce va avea loc pe 15 martie la Hotel InterContinental din București.

Reprezentanții celor două companii organizatoare vor discuta despre încadrarea corectă a situației de mobilitate din perspectiva legislației aplicabile, cu respectara prevederilor europene, procesele de salarizare și administrare a forței de muncă mobile, implicațiile și obligațiile fiscale și de asigurări asociate.

În cadrul seminarului vor exista sesiuni tematice, care vor aduce în discuție următoarele subiecte: aspecte  esențiale privind politicile de mobilitate (înțelegerea fenomenului de mobilitate, categorii de mobilitate, politicile companiilor și cerințele legislative locale), inițierea și implementarea (tipurile de contracte, obligațiile societății din România, impozitul pe venit și contribuțiile sociale, elementele tipice în pachetele de mobilitate, tratamentul fiscal aplicabil), repatrierea (încetarea contractului & corelarea diverselor raporturi contractuale, aspecte ulterioare perioadei de mobilitate).

Participanții au oportunitatea să se întâlnească cu următorii speakeri:

  • ADRIAN STOIAN, Senior Manager Servicii Fiscale, Deloitte România
  • ELENA GAVRILESCU, Senior Consultant Servicii Fiscale, Deloitte România
  • GABRIELA ILIE, Avocat, Reff & Asociații
  • RALUCA BALINT, Avocat, Reff & Asociații

 

Seminarul „Mobilitatea internațională a salariaților – MITURI, RISCURI, SOLUȚII” este dedicat următorului tip de public țintă: Global Mobility, International Mobility Managers, HR Managers, HR Administrators, HR Business Partners, Compensation & Benefits Managers, Talent Managers, Total Rewards Managers, Payroll Administrators, Tax Managers & Specialists, Juridical Managers și Financial Managers.

Înregistrarea la seminar se va face prin completarea formularului online, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.