Creşteri salariale de 12% pentru angajaţii primăriei Zalău şi ai instituţiilor locale subordonate

primaria-zalau.jpgPersonalul din aparatul propriu al primarului şi celelalte instituţii subordonate Consiliului Local al municipiului Zalău vor beneficia de o creştere salarială de 12% începând cu luna august, conform unei hotărâri adoptate în unanimitate, luni, de către consilierii locali.

Potrivit acestei hotărâri, acordarea drepturilor salariale afente acestei majorări se va putea face numai după îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 27/ 2015, respectiv încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat şi încadrarea cheltuieilor de personal în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale.

Aşa cum se arată în referatul ce însoţeşte hotărârea menţionată, în prezent nu este asigurat plafonul de cheltuieli de personal, deci majorările nu pot fi acordate, însă administraţia locală a adresat deja o cerere Administraţiei Finanţelor Publice Sălaj pentru asigurarea acestui plafon. Necesarul suplimentar total până la finalul anului este de 12.192.000 lei, din care 9.305.000 lei pentru învăţământ şi 2.887.000 pentru instituţiile publice subordonate Consiliului Local. AGERPRES