Costel Fotea: CJ Galaţi a reuşit să ia 81 de milioane de euro din 150 de milioane, pe programul SUERD

Peste 80 de milioane de euro din bugetul total de 150 de milioane de euro alocat României prin Strategia Uniunii Europene în Regiunea Dunării (SUERD) au fost obţinuţi de judeţul Galaţi, prin patru proiecte de investiţii în infrastructura rutieră, a declarat, la Forumul pentru cooperare în regiunea Dunării, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, cele patru proiecte depuse de CJ Galaţi pe Axa 6 a Programului Operaţional Regional(POR) 2014-2020 (apelul SUERD) sunt în implementare, fiind deja semnate contractele de finanţare. Un proiect vizează extinderea şi modernizarea variantei ocolitoare a municipiului Galaţi, iar alte trei reabilitarea şi modernizarea a trei drumuri judeţene.

“Pe programul SUERD au fost alocaţi 150 de milioane de euro. Sunt 12 judeţe riverane Dunării care au fost eligibile pe acest program, pe POR pe Axa 6, iar Consiliul Judeţean Galaţi a reuşit ca, din 150 milioane de euro, să ia 81 de milioane de euro, asta ca să înţelegeţi de ce le mulţumesc atât de mult colegilor mei din Consiliul Judeţean şi de ce apreciez relaţia foarte, foarte bună pe care o avem cu Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est”, a spus Costel Fotea.

El a adăugat însă că sunt multe obiective privind interconectivitatatea Galaţiului. “Conform opiniei cetăţenilor, exprimată într-un sondaj făcut de Banca Mondială, gălăţenii doresc drept proiecte mari de infrastructură conectivitatea Galaţiului cu Slobozia, la autostrada A1, construcţia unui spital regional şi construcţia unui aeroport”, a precizat Fotea.

Forumul pentru cooperare în regiunea Dunării reuneşte joi şi vineri la Galaţi peste 220 de reprezentanţi din mediul academic, economic, social şi politic şi este organizat de de Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, prin Centrul de Studii Internaţionale şi Drepturile Omului, împreună cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Manifestarea a primit patronajul Ministerului de Externe şi este integrată în calendarul evenimentelor organizate în marja Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

La finalul forumului va fi adoptată o declaraţie care va sta la baza unei platforme de comunicare pentru găsirea celor mai bune soluţii de politici publice în cadrul Strategiei Uniunii Europene în Regiunea Dunării (SUERD). AGERPRES