Corpurile de iluminat pe leduri din municipiul Brăila vor fi montate în doi ani şi plătite în zece

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Corpurile de iluminat pe leduri din municipiul Brăila vor fi montate în doi ani şi vor fi plătite în zece ani, conform contractului încheiat cu firma care a câştigat licitaţia pentru iluminatul stradal, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, primarul Marian Dragomir.

Cred că vom fi primul oraş din România care va avea iluminat ecologic pe leduri. Cel mai important lucru în acest contract este reprezentat de faptul că societatea care a câştigat licitaţia are obligaţia de monta în doi ani de zile cele 12.659 corpuri de iluminat, 79 de tablouri şi sistemul dimming de reducere a intensităţii luminoase sau de creştere a acesteia, în funcţie de luminozitatea de afară, iar Primăria va trebui să achite contravaloarea acestor instalaţii în rate egale, timp de zece ani. Se observă foarte uşor că luminozitatea a crescut, în timp ce factura va veni mai mică cu aproximativ 40%”, a explicat Dragomir.

Primăria Brăila a încheiat, în august 2016, un contract pe zece ani pentru iluminatul stradal în valoare de 32 milioane de lei, fără TVA, care prevede modernizarea şi extinderea sistemului din municipiu. AGERPRES