Corecţii financiare de peste 20 milioane lei pentru şapte proiecte realizate din fonduri europene în judeţul Prahova

adrsud_muntenia.jpgUn număr de şapte proiecte realizate în judeţul Prahova din fonduri europene au primit propuneri de corecţii financiare, valoarea totală a acestora depăşind 20 de milioane de lei.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că aceste corecţii nu sunt definitive, autorităţile prahovene având posibilitatea de a le contesta în instanţă. Astfel, o corecţie de cinci procente (326.000 lei) a fost aplicată proiectului privind reabilitarea şi modernizarea străzilor din oraşul Mizil deoarece caietul de sarcini prevedea o condiţie considerată restrictivă, respectiv aceea ca viitorul câştigător să aibă o staţie de asfalt la 100 de km de oraş.

La Breaza pentru proiectul referitor la reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane a fost aplicată tot o corecţie de 5%, respectiv 1.145.000 lei, deoarece între factorii de evaluare pentru atribuirea contractului de lucrări au apărut şi condiţii necuantificabile.

Corecţie financiară de cinci procente ( 941.000 lei) a primit şi proiectul inaugurat recent privind modernizarea Căii Daciei de la Câmpina, pentru că beneficiarul a solicitat ca ofertanţii să aibă experienţă în execuţia reţelelor de iluminat, iar câştigătorul nu a îndeplinit această cerinţă, beneficiarul luând în considerare experienţa subcontractorilor.

Pentru proiectul privind reabilitarea patrimoniului cultural de la Buşteni a fost propusă o corecţie de 25% (13.000 lei), iar pentru realizarea Parcului Municipal Vest din Ploieşti a fost propusă o corecţie de 5% (109.235 lei) la contractul de proiectare deoarece factorii de evaluare au fost insuficient definiţi.

Şi pentru proiectul privind realizarea DJ 236, singurul dintre cele depuse pe Polul de Creştere Ploieşti pentru care s-au şi făcut cheltuieli, există o propunere de corecţie financiară de 2% (487.000 lei) pentru procedură accelerată.

De asemenea, în judeţul Prahova există şi o situaţie în care s-a propus returnarea sumei integrale,fiind vorba despre reabilitarea DJ 101G, proiect de aproximativ cinci milioane de euro realizat din fonduri europene de către Consiliul Judeţean (CJ) Prahova în parteneriat cu CJ Dâmboviţa.

Consiliul Judeţean Prahova a obţinut, însă, în instanţă, suspendarea executării notei de constatare emisă la data de 16 martie 2012 de Direcţia de control şi verificare utilizare fonduri comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), până la pronunţarea instanţei de fond.

Lucrările de modernizare a DJ 101G, care face legătura între judeţele Prahova şi Dâmboviţa, au fost finalizate pe 31 mai 2010. Acestea au fost realizate pe 31 de kilometri de drum, dintre care şase kilometri pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, valoarea proiectului fiind de peste cinci milioane de euro.

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, susţine că, până la data recepţiei la care a participat şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, nu au fost semnalate niciun fel de abateri administrative, iar tranşele de fonduri au fost primite la timp. AGERPRES