Contractul cu BEI de reabilitare a şcolilor cu suspiciuni de fraudă, atribuit în urma unei licitaţii din 2006

Contractul pentru reabilitarea a 11 şcoli din Capitală cu fonduri BEI şi în cazul căruia există suspiciuni de fraudă a fost atribuit în urma unei licitaţii care a fost organizată în anul 2006, în timpul mandatului fostului primar general Adriean Videanu, a precizat joi Primăria Capitalei.

“În 2006, licitaţia de reabilitare pentru primul pachet de 11 şcoli a fost câştigată de firma General Construct&Consult. Municipalitatea a avut deja un proces comercial cu această firmă, pentru recuperarea daunelor. Procesul a fost câştigat de municipalitate, fapt ce a făcut posibilă reluarea licitaţiilor pentru reabilitarea celor 11 şcoli”, a informat Serviciul pentru Relaţia cu Mass-Media al PMB.

Potrivit unei hotărâri votate miercuri de CGMB, Primăria Capitalei va trebui să ramburseze anticipat Băncii Europene de Investiţii (BEI), până pe 20 octombrie, aproximativ cinci milioane de euro pentru a evita blocarea finanţării altor proiecte ale municipalităţii. BEI a efectuat o misiune de investigare a modului de atribuire a primului contract pentru reabilitarea a 11 şcoli din Capitală, în urma căreia s-a stabilit că există suspiciuni de fraudă. Concluzia investigaţiilor realizate de un inspector general din cadrul BEI, împreună cu OLAF şi un expert în achiziţii, a fost că respectivul contractor a câştigat contractul de lucrări prin fraudă.


Ca urmare, BEI a decis rambursarea anticipată a sumei rămase nerambursate din prima tragere şi a comunicat municipalităţii că ar fi avut dreptul să solicite rambursarea anticipată a întregii sume trase până în prezent de 63 de milioane euro.

“Deoarece BEI doreşte susţinerea în continuare a acestui proiect atât de important pentru Municipiul Bucureşti ne-a comunicat că este dispusă totuşi să nu-şi exercite drepturile şi să menţină finanţarea acestui proiect, dar a decis: să solicite rambursarea anticipată doar a primei trageri din împrumutul BEI, din care au mai rămas de rambursat 4,737 milioane euro. De asemenea, BEI s-a oferit să folosească mecanismul de rambursare anticipată voluntară prin contractul de finanţare în locul rambursării anticipate ca urmare a unui caz de neîndeplinire a obligaţiilor care ar fi dus la anularea părţii neretrase din credit de 49,2 milioane de euro”, se arată în raportul comun de specialitate al Direcţiei generale de dezvoltare şi investiţii.


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus în şedinţa CGMB de miercuri că după rezilierea contractului cu General Construct s-a încercat acţionarea garanţiei în favoarea Primăriei, s-a constatat că garanţia era falsă, moment în care s-a făcut plângere penală. “Vă spun că am căzut la înţelegere cu banca, de a plăti anticipat (…), această metodă fiind una care linişteşte banca: nu-şi va pierde banii”, a afirmat Oprescu. AGERPRES