Contract de 6.400.000 de euro pentru extinderea terminalelor de sosiri şi de plecări ale Aeroportului Craiova

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de extindere a terminalelor de sosiri şi de plecări ale Aeroportului Internaţional Craiova (AIC), atribuit prin licitaţie deschisă la o valoare de aproximativ 6.400.000 de euro, inclusiv TVA, sumă alocată din bugetul judeţului.

Potrivit preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, demersul va permite AIC să-şi conformeze cu promptitudine capacitatea de procesare la cerinţele impuse de creşterea prognozată a traficului de pasageri, reliefată şi într-un studiu de specialitate elaborat în cursul anului trecut.

“Putem spune că, din acest moment, intră în linie dreaptă o nouă investiţie importantă a CJ Dolj, vizând un obiectiv esenţial pentru toată Oltenia. Câştigătoarea licitaţiei, o societate din Craiova, şi-a asumat ca, în mai puţin de doi ani, să definitiveze întregul demers, care presupune proiectarea, dar şi construirea celor două corpuri de clădire prin care vom extinde actualele terminale de plecări şi de sosiri de la AIC. Vorbim despre un proces investiţional semnificativ şi din punct de vedere al valorii, care se apropie de 30 de milioane de lei, fonduri asigurate integral din bugetul propriu al CJ Dolj. În egală măsură, este o intervenţie absolut necesară, având în vedere numărul tot mai mare al persoanelor care trec anual prin terminalele aeroportului nostru”, a spus Prioteasa.

El a subliniat că volumul de activitate al AIC a crescut “în mod spectaculos”, anul trecutul înregistrând un nou record de trafic, cu peste 493.000 de călători, iar în 2019 se estimează că va depăşi această cifră, în condiţiile în care, în primul semestru, s-au înregistrat cu aproape 8.000 de pasageri mai mult decât în primele şase luni din 2018.

“Tocmai pentru a răspunde cât mai prompt necesităţilor impuse de evoluţia remarcabilă a aeroportului, am lansat această investiţie în urma căreia suprafaţa totală a celor două terminale va creşte cu peste 2.200 de metri pătraţi, adică aproape o treime din capacitatea actuală. Împreună cu dotările suplimentare pe care le vom asigura, noua structură va permite AIC să proceseze 1.150.000 de pasageri anual. Venim astfel în acord cu concluziile unui studiu de trafic realizat în 2018 de către o firmă specializată de consultanţă în aviaţie, care indica faptul că în 2020 ar putea fi depăşit pragul de 900.000 de călători”, a mai spus Prioteasa.

CJ Dolj a preluat luna trecută din domeniul public al statului un teren de peste 7 hectare şi, totodată, se află în curs de elaborare documentaţia pentru construirea unui nou terminal, investiţie inclusă în Master Planul General de Transport al României.

Contractul “Proiectare şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii ‘Extindere terminale plecări şi sosiri la Aeroportul Craiova'” a fost atribuit prin licitaţie societăţii comerciale Eldiclau, la o valoare de 29.987.068 de lei, inclusiv TVA, având prevăzută o durată de realizare de 20 de luni. AGERPRES