Contestaţii la Primăria Oradea împotriva taxei de faţade

Primăria Oradea a revizuit regulile privind taxa de patrimoniu aplicată populaţiei din centrul oraşului, după ce s-au primit peste 1.200 de contestaţii din partea persoanelor fizice şi juridice. În baza unei HCL din 2009, proprietarii de apartamente din perimetrul istoric al oraşului au de plătit o aşa numită ‘contribuţie’ pentru reabilitare faţade, de fapt o sancţiune pentru cei care nu au demarat lucrările de renovare a clădirii în care locuiesc sau activează.
Stabilită diferenţiat între 2 şi 6 lei pe mp/an, de exemplu pentru un apartament de două camere, cu suprafaţă de aproximativ 75 mp, o familie are de plătit aproape 250 de lei.

“Scopul principal al acestei taxe nu este de natură bugetară, ci de determinare a proprietarilor de clădiri neîntreţinute din centrul municipiului de a începe lucrările de reabilitare”, a declarat, marţi, în conferinţă de presă, Tănase Miculescu, directorul adj. al Direcţiei Economice din primărie. În plus, a menţionat el, după renovare proprietarii din imobilul cu faţada reabilitată vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădiri timp de cinci ani. Viceprimarul Gheorghe Carp a amintit că prin programul demarat recent de Primărie se pot accesa împrumuturi cu dobândă minimă pentru lucrările de reabilitare, aşa cum s-a demarat deja cu imobilul din Piaţa Unirii nr. 5.


Primăria dispune de un împrumut de 2,5 milioane de lei pentru anul 2010 în acest scop, ca ajutor financiar acordat locatarilor care nu pot să finanţeze lucrările. Arhitectul-şef Lucia Iacob a declarat că proprietarii din clădirile-monument de patrimoniu, în număr de 65 clasificate A şi B, vor trebui să plătească cu toţii taxa, până la demararea lucrărilor. Ceilalţi locatari din clădirile centrale care nu au vedere spre domeniul public nu vor trebui să achite ‘taxa de faţadă’.


De asemenea, nu vor fi supuse taxei de faţadă nici acele clădiri din zona istorică a Oradiei care ‘arată corespunzător’, respectiv cele aflate în curs de reabilitare. Perimetrul istoric al municipiului cuprinde 173 de străzi, 29 fiind artere principale. În zona istorică a Municipiului Oradea au fost identificate 3.518 clădiri, dintre care 1.744 au faţade neîntreţinute. Ele sunt deţinute de 5.726 de persoane fizice şi 455 peroane juridice, cărora li s-au trimis înştiinţări de plată. Din totalul acestora, de 6.181, s-au depus 1.217 contestaţii, iar cei care au plătit sunt în număr de doar 420 persoane fizice şi 30 juridice, suma încasată fiind 116.069 lei. Potrivit directorului adj. Miculescu, debitul acestei taxe este de 868.563,65 lei în cazul persoanelor juridice, respectiv 1.339.802,62 lei în cazul persoanelor fizice, adică 2,1 milioane de lei în total. AGERPRES