Constantin Contac este din nou presedintele Consiliului Judetean Botosani

Tribunalul Botosani a dispus suspendarea executarii Ordinului Prefectului de Botosani prin care lui Constantin Contac (foto) i se intrerupea inainte de termen mandatul de presedinte al Consiliului Judetean Botosani. Ca urmare, Constantin Contac isi reia automat atributiile.
“In aceste conditii, prefectul Cristian Roman, care a emis ordinul suspendat de instanta are in continuare doua variante de atitudine: fie sa faca recurs la aceasta sentinta a Tribunalului Botosani, fie sa revoce partial sau total Ordinul 175 emis de el”, afirma Mihai Elvadeanu, secretar general al prefecturii Botosani, care a reprezentat institutia la dezbaterile din instanta. Revenit la prerogativele de presedinte al CJ Botosani, Constantin Contac a declarat ca nu are nici un fel de pretentii de cheltuieli de judecata. El a declarat ca se va apuca de treaba pentru ca trebuie finalizat si aprobat proiectul de Buget pe 2006.

Timp de doua saptamani, activitatea CJ Botosani a fost blocata dupa ce prefectul Cristian Roman i-a ridicat lui Constantin Contac dreptul de a mai fi sef al administratiei judetene. Prefectul a invocat actul normativ care prevede ca nu sunt permise raporturile ierarhice directe, in cazul in care functionarii publici sunt rude de gradul I. Reprezetantul Guvernului in teritoriu a constatat ca fiul lui Constantin Contac, Liviu Contac, este directorul Directiei Judetene de Drumuri si Poduri Botosani. Cum DJDP Botosani este un serviciu public subordonat Consiliul Judetean, era vorba de o incompatibilitate care a fost permisa si in mandatul 2000-2004.

Constantin Contac, presedinte si al PSD Botosani, spune ca este vorba de un razboi politic si ca este victima unui abuz. El a amenintat cu procese in instante internationale. Pentru inceput, el s-a adresat Parchetului Botosani. Pe de alta parte, consilierii judeteni ai PSD au cerut printr-o scrisoare demisia prefectului si a unor consilieri PNL-PD, precum si activarea pe rol a dosarelor in care sunt cercetati unii parlamentari ai Aliantei D.A.