Consiliul Local Piteşti a aprobat contractarea unui credit de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea a 70 de autobuze

autobuz_brasov.jpgSocietatea de transport public din Piteşti va putea începe demersurile pentru contractarea unui credit de 10 milioane de euro, necesar achiziţionării a 70 de autobuze noi, conform unui proiect de hotărâre adoptat joi de către consilierii locali. Conducerea societăţii Publitrans 2000 SA, al cărei unic acţionar este Consiliul Local Piteşti, a fost abilitată să negocieze cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru obţinerea creditului în valoare de peste 10 milioane de euro.

Potrivit primarului Tudor Pendiuc, accesarea creditului de către societatea de transport nu va afecta gradul de îndatorare al administraţiei locale, iar o finanţare de la BERD va permite parcurgerea mai rapidă a procedurilor şi va asigura un proces de licitaţie transparent.

Societatea Publitrans SA va avea nevoie din 2014 de un număr de 70 de autobuze noi, pentru a acoperi toate liniile de transport din municipiul Piteşti după expirarea contractelor de asociere pe care le are în prezent cu doi operatori privaţi. AGERPRES