Consiliul Judeţean Satu Mare a votat bugetul judeţului pe anul în curs

Consiliul Judeţean Satu Mare a aprobat, în şedinţa de pe 25 aprilie, bugetul judeţului pe anul 2019 la nivelul sumei de 429.522.000, preşedintele instituţiei, Pataki Csaba, explicând că “nu a fost uşor de găsit resurse” astfel încât proiectele şi instituţiile să nu se blocheze.

“Mulţumesc directorilor de instituţii, am avut trei rânduri de întâlniri ca să ajungem să asigurăm atât cheltuielile de funcţionare până la capătul anului, dar să nici nu blocăm investiţiile care sunt prioritare pentru fiecare instituţie în parte. Nu a fost foarte uşor de a găsi resurse în aşa fel încât să nu blocăm câteva sisteme. La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, conform legii bugetului, pentru a menţine întreg sistemul a primit ‘imensa’ sumă de 21 de milioane de lei, în condiţiile în care numai fondul de salarii înseamnă 55 de milioane de lei”, a afirmat Pataki.

El a mai precizat că, la spitale, două treimi din sume vor merge spre investiţii. “Am încercat să păstrăm acelaşi ajutor şi în cadrul unităţilor spitaliceşti la nivelul anului trecut, modificând în schimb structura. La Spitalul Judeţean de Urgenţă, anul trecut am asigurat 12 milioane de lei, dar era jumătate pe dezvoltare şi jumătate pe funcţionare, în acest an două treimi merg pe dezvoltare şi numai o treime pentru compensarea funcţionării. La proiectele proprii, din cauza modificărilor legislative nu ne-am putut extinde aşa cum am fi dorit noi la investiţii, urmând să compensăm contractele deja încheiat cu măririle de salarii din sistemul de construcţii”, a mai spus Pataki. AGERPRES