Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a răzgândit în privinţa alocării a 100.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care a iniţiat un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 100.000 de lei pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, şi-a retras joi această iniţiativă în cadrul şedinţei ordinare a consilierilor judeţeni.

Radu Moldovan a declarat că a făcut acest lucru la cererea a doi consilieri judeţeni din oraşul Sângeorz-Băi, care i-au cerut ca banii să ajungă la campusul de tineret din această localitate, construit de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În acest context, pe ordinea de zi a fost introdus un proiect de hotărâre vizând alocare sumei de 100.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la centrul misionar de tineret din Sângeorz-Băi, care a fost şi aprobat de toţi consilierii prezenţi la şedinţă.

Iniţiativa preşedintelui CJ Bistriţa-Năsăud de a aloca bani din bugetul propriu al consiliului pentru Catedrala Mântuirii Neamului, în urma unei scrisori primite în luna noiembrie de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a iscat reacţii aprinse atât din partea populaţiei, cât şi din partea politicienilor. Consilierii judeţeni ai PDL anunţaseră anterior şedinţei de joi că nu vor vota o astfel de iniţiativă, iar cei ai PNL au spus de asemenea că nu sunt de acord cu o alocarea, preferând ca banii să ajungă la campusul pentru tineret de la Sângeorz-Băi.

Subiectul a fost dezbătut şi la nivelul municipiului Bistriţa, primarul Ovidiu Creţu declarând într-o conferinţă de presă susţinută marţi că a primit scrisori din partea Patriarhului Daniel şi anul trecut, şi în acest an şi că doreşte să propună ca din bugetul pe anul 2014 să fie alocată suma de 200.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. AGERPRES