Consiliul Judeţean alocă peste 3 milioane de euro pentru noul terminal de pasageri de la Aeroportul Suceava

Lucrările de extindere la noul terminal de pasageri al Aeroportului ”Ştefan cel Mare” Suceava au demarat, pe 6 mai, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, finalizarea investiţiei având termen mai 2020. Investiţia, în valoare de 14 milioane de lei şi realizată de Societatea de Construcţii Napoca, va permite după finalizare deservirea unui trafic de minim 400 de călători la ore de vârf şi de până la 700.000 pe an.

Flutur a spus că noul terminalul de pasageri, pentru zboruri externe, ce va avea circa 1.600 de metri pătraţi, va asigura, printre altele, procesarea traficului crescut, mărirea numărului de destinaţii, dezvoltarea turismului în Bucovina şi dezvoltarea economică a judeţului Suceava, a regiunii Bucovina şi a regiunilor învecinate.

Preşedintele CJ Suceava a precizat că finanţarea investiţiei se face printr-un credit angajat de administraţia judeţeană. ”În medie, în zilele de vârf, avem 500 de pasageri la plecare şi 500 la sosire, şi atunci am fost obligaţi să găsim o soluţie urgentă de finanţare, până ce se hotărăşte guvernul cine este şi cine nu este eligibil pe fonduri europene. Noi nu putem să pierdem pasagerii care s-au îndreptat deja spre Suceava. Este o investiţie de peste 14 milioane de lei. (…) O investiţie foarte necesară pentru zona de nord a României”, a spus Flutur.

El a precizat că, de la începutul anului, la Aeroportul Suceava s-au procesat 116.000 de pasageri şi estimează că se va depăşi numărul de 400.000 până la sfârşitul acestui an, ceea ce reprezintă o creştere de 16% faţă de 2018.

”Circa 10% din pasageri sunt din Ucraina şi încep să vină din ce în ce mai mult şi pasageri din nordul Republicii Moldova, deci creşte gradul de adresabilitate (…) Suceava a cunoscut o dezvoltare foarte rapidă în ultimii doi ani şi jumătate, dacă ne gândim că aveam 47.000 de pasageri pe an în 2016, din mandatul meu al doilea de preşedinte, din august când am deschis cursele externe, practic a crescut exponenţial numărul de pasageri. (…) Anul trecut a ajuns la 350.000, deci în doi ani de şapte ori a crescut. (…) Este o poartă de intrare în Bucovina şi, până ce s-or gândi alţii să ne finanţeze cu autostrăzi de care avem mare nevoie, deocamdată întărim autostrada, generic vorbind, pe calea aerului, care să deschidă zona noastră”, a spus Flutur. AGERPRES