Consilierii municipali din Giurgiu au aprobat proiecte de hotărâre privind creşterea performanţei energetice pentru 24 de blocuri

Consilierii locali din Giurgiu au aprobat în şedinţă extraordinară trei proiecte de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice în vederea efectuării unor lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice la 24 de blocuri din municipiu, lucrări în valoare de aproximativ 22 de milioane de lei.

“V-am solicitat astăzi participarea la o şedinţă extraordinară privind aprobarea unui număr de trei proiecte de hotărâre necesare pentru obţinerea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor pentru efectuarea de lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a şapte blocuri de locuinţe din ansamblul 3, a nouă blocuri din ansamblul 4 şi a unui număr de opt blocuri de locuinţe din zona centrală a oraşului”, a declarat la şedinţa CLM Giurgiu preşedintele de şedinţă, viceprimarul Ion Cioacă.

Consilierii locali municipali au aprobat în unanimitate cele trei proiecte de hotărâre. Placarea exterioară a blocurilor, înlocuirea tâmplăriei, anveloparea terasei şi reabilitarea subsolurilor sunt lucrări care vor fi efectuate în cadrul proiectelor privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiu. AGERPRES