Comisia pentru Administraţie Publică: Programele de transport public local pot fi stabilite “şi” în baza unui studiu de mobilitate

Deputaţii din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au adoptat, într-o şedinţă desfăşurată la Alba Iulia, un amendament potrivit căruia programele de transport public local pot fi stabilite “şi” în baza unui studiu de mobilitate, în condiţiile în care, la ora actuală, niciun judeţ nu are întocmit un asemenea studiu.

Deputatul Florin Roman (PNL), preşedintele acestei comisii, a menţionat că pentru proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007 este raport comun cu comisia de transporturi şi infrastructură şi cu cea pentru industrie şi servicii.

“Săptămâna trecută, am participat la comisia de transporturi, iar acolo au intervenit nişte amendamente faţă de ceea ce discutasem noi anterior. (…). Ştim cu toţii că prin această lege transferăm partea de licitare a programelor judeţene de transport de la nivelul central la nivelul consiliilor judeţene şi al primăriilor. (…). Care sunt modificările faţă de comisia de transport – eu am inclus un amendament în care spun că programele judeţene de transport vor fi atribuite şi în baza studiilor de mobilitate. La ora actuală, niciun judeţ din România nu are studiu de mobilitate. (…). Şi atunci prima modificare este că nu spunem că aceste programe se atribuie în baza studiilor de mobilitate, ci spunem că pot făcute şi în baza studiilor de mobilitate”, a explicat Florin Roman.

Acesta a subliniat că timpul necesar pentru efectuarea studiilor de mobilitate de către CJ-uri este prea scurt şi ar conduce, în consecinţă, la nerespectarea termenului de întocmire a programului de transport public şi, implicit, la neatribuirea în timp util a gestiunii transportului public de persoane.

O a doua modificare se referă la eliminarea unui amendament admis de comisia de transporturi. “S-a strecurat o ‘şopârlă’, adică au spus ‘de la această lege sunt exceptaţi cei care circulă în regim comercial’. Ce înseamnă asta? CJ-urile fac licitaţia pentru atribuirea programelor judeţene de transport pe trasee şi grupe pe trasee, dar ei, transportatorii, îşi pot face în paralel propriul program de transport şi se vor duce numai pe acele trasee rentabile”, a susţinut Florin Roman, care a adăugat că s-a propus, în consecinţă, eliminarea respectivului amendament.

El a adăugat că prestarea pe piaţa liberă, în regim comercial şi pe baza propriilor programe de transport întocmite de întreprinderile autorizate ar conduce automat la desfăşurarea transportului de călători doar pe traseele locale/judeţene rentabile.

Deputaţii din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului prezenţi la şedinţa de la Alba Iulia au votat în unanimitate ambele propuneri.

Şedinţa de marţi a fost prima ţinută în afara Capitalei de către deputaţii din această comisie. La şedinţă au fost invitaţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. AGERPRES