Colaborare între Primăria municipiului Giurgiu şi Universitatea de Arhitectură pentru proiecte de modernizare a oraşului

Primăria municipiului Giurgiu a încheiat un protocol de colaborare cu Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti, în vederea pregătirii şi promovării unor proiecte pentru modernizarea oraşului, care vor fi realizate de studenţi, a declarat edilul Nicolae Barbu.

Protocolul de colaborare încheiat între Primăria municipiului Giurgiu şi Universitatea de Arhitectură ‘Ion Mincu’ din Bucureşti este o continuare a unei colaborări mai vechi cu universitatea, iar în acest an avem lansate mai multe provocări pentru studenţii de la arhitectură, respectiv studenţii de anul I vor participa la Tabăra Stejarul din oraş, la câteva ateliere de lucru, studenţii de anul III deja au expus la Galeriile de Artă din centrul oraşului câteva machete şi idei, pe care le-au realizat în timpul atelierelor de lucru din toamna trecută, proiecte care pot fi puse în practică pe Canalul Cama, în zona Podului Bizetz şi în zona Cetăţii lui Mircea cel Bătrân. Iar în vară vom organiza un atelier de lucru pentru studenţii de anul V şi anul VI cu tema ‘fântâni arteziene în sensuri giratorii şi în oraş’ “, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu.

Acesta a mai precizat că, în urma acestui protocol de colaborare, studenţii îşi pot efectua perioada de practică sau lucrările necesare pentru unele ateliere, iar municipalitatea poate promova şi realiza în oraş unele proiecte şi idei prezentate de studenţi, cum ar fi zone de petrecere a timpului liber, reabilitarea unor monumente istorice sau modernizarea staţiilor de autobuz, realizarea de fântâni arteziene sau punerea în valoare a unor clădiri istorice. AGERPRES