CJ Suceava a aprobat alocarea a 200.000 lei pentru asigurarea căldurii în Vatra Dornei

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, în şedinţa de pe 30 noiembrie, alocarea din Fondul de rezervă a sumei de 200.000 de lei municipiului Vatra Dornei, ca sprijin financiar pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că la suma alocată se va adăuga o alta de la bugetul municipiului-staţiune, precizând că banii vor fi viraţi firmei Elsaco din Botoşani în contul datoriei faţă de aceasta, după ce a montat cele două cazane centralei pentru a asigura căldura în Vatra Dornei. Potrivit lui Flutur, s-a ajuns în această situaţie deoarece Guvernul nu a alocat cele 15 milioane de lei prevăzute prin Programul Termoficare.

“I-am scris ministrului Dezvoltării, ministrului Finanţelor şi ministrului Mediului de Programul Termoficare pentru că ei trebuiau dinainte să facă întâlnirea interministerială şi să dea avizul pentru rezolvarea problemei. Suntem la final de octombrie şi aceste lucruri nu s-au întâmplat. E bine să se ştie că sunt 15 milioane de lei datorie către Vatra Dornei pe Programul Termoficare pe care trebuie să le plătească furnizorilor de echipamente de la Elsaco care au pus cele două cazane noi. Ei nu vor să înceapă probele până nu li se plăteşte. (…) Problema este la Guvern, că trebuie să plătească banii firmelor furnizoare. Azi am primit un răspuns de la ministrul Dezvoltării. A dat vina că nu au ministru al Mediului. Eu înţeleg şi asta, dar pregătirea pentru iarnă trebuia începută din primăvară sau din vară. Sper să se clarifice şi situaţia interimatului de la Guvern, dar sper ca banii pe care i-am dat azi şi ce mai alocă Consiliul Local Vatra Dornei să fie suficienţi ca să înceapă probele la cazane, iar Guvernul care va veni să dea drumul la bani”, a spus Flutur. AGERPRES