CJ Mehedinţi a participat la constituirea Asociaţiei Internaţionale de Promovare a Patrimoniului Cultural Preistoric dunărean

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi a participat, luni seara, la Budapesta, la înfiinţarea Asociaţiei Internaţionale de Promovare a Culturilor Dunărene Preistorice (AIPCDP) ce va avea sediul la Haga.

Preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, a declarat, pentru AGERPRES, că la propunerea ambasadorului Ambasadei Olande i în Ungaria, a semnat, a lături de a lte entităţi publice şi cultura le din Olanda, Serbia, Croaţia şi Ungaria, un memorandum prin care a aderat la iniţiativa respectivă.
“Scopul acestei asociaţii este de a sprijini cercetarea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural preistoric din judeţul Mehedinţi. De aceea, în parteneriat a fost inclus şi Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin”, a precizat Georgescu.

În context, el a arătat că, odată cu constituirea AIPCDP, infrastructura cultura l-istorică şi turistică a judeţului Mehedinţi va avea pos ibilitatea să acceseze fonduri băneşti din programe le gestionate de Comis ia Europeană şi cele destinate “Strategiei Dunării”.

“Banii ce îi vom obţine ne vor sprijini atât în prote jarea şi conservarea unor situri, cât şi a transformării acestora în destinaţii turistice de interes european”, a afirmat Georgescu.
Şeful CJ Mehedinţi a mai adăugat că, prin punerea în valoare a patrimoniului cultural preistoric din judeţul Mehedinţi, în zona transfrontalieră România-Serbia vor fi atraşi zecile de mii de turişti din Occident care, mai ales în sezonul estiva l, se află în croazieră pe Dunăre. AGERPRES