CJ Harghita şi CJ Covasna organizează împreună Festivalul apei minerale

Consiliile judeţene din Harghita şi Covasna organizează împreună, pentru prima dată, un festival al apelor minerale, care are rolul de a promova această resursă naturală extrem de importantă în zonă. Manifestarea, intitulată “Festivalul Apei minerale Aquarius”, se va desfăşura sâmbătă, 28 august, în localitatea harghiteană Dăneşti.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că izvoarele de apă minerală din zonă pot fi exploatate atât din punct de vedere economic, cât şi turistic sau balneoclimateric şi este important să se acorde o atenţie deosebită acestui domeniu.

Borboly a spus că exploatarea izvoarelor de apă minerală ocupă un loc special şi în strategia turistică a judeţului Harghita iar obiectivul manifestării care va avea loc la sfârşitul săptămânii este acela de a promova şi alte izvoare din judeţ, nu doar pe cele cunoscute şi exploatate. De asemenea, preşedintele CJ Harghita a amintit că cele două judeţe colaborează de mai mult timp pentru promovarea apelor minerale şi că, în acest sens, au depus un proiect în cadrul Programului Operaţional Regional.


Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos, a afirmat că prima ediţie a Festivalului Apei minerale Aquaris a avut loc în anul 2007, la Micfalău, în Covasna, şi s-a bucurat de un succes foarte mare. În 2008 şi 2009, festivalul a fost găzduit de localităţile Şugaş-Băi şi Poian, 2010 fiind primul an când evenimentul se desfăşoară în Harghita şi este organizat în comun de cele două autorităţi judeţene.

“Sincer, sper că va fi un succes, pentru că multe localităţi şi-au exprimat dorinţa de a participa şi dorim să facem din acest eveniment unul naţional sau chiar internaţional”, a afirmat Demeter Janos. Managerul judeţului Harghita, Birtalan Jozsef, consideră că iniţiativa este foarte valoroasă şi se încearcă punerea în valoare a tot ceea ce există în Harghita, “pe de o parte natura sălbatică şi curată şi pe de altă parte această valoare inestimabilă care este apa minerală”. Programul Festivalului Apei Minerale Aquaris va cuprinde degustări de apă minerală, spectacole folclorice, dar şi pregătirea unor bucate tradiţionale. La eveniment şi-au anunţat participarea, până acum, 11 localităţi din Harghita şi 9 din Covasna. AGERPRES