CJ Galaţi a finanţat realizarea cantinei la Şcoala Specială nr. 2 „Constantin Pufan”

cjgalati_cantina.jpgPe 13 mai, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, a participat la inaugurarea cantinei din cadrul Şcolii Speciale nr. 2 „Constantin Pufan”. Cantina, cu o capacitate de 300 de locuri, a fost realizată din fondurile Consiliului Judeţului Galaţi, iar valoarea investiţiei se ridică la 400.000 de lei. În prezent Şcoala Specială nr. 2 „Constantin Pufan” beneficiază de cea mai modernă cantină care are dotări la standarde europene.

„Pentru mine, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, învăţământul special şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului reprezintă o adevărată provocare şi din acest motiv le acord o atenţie deosebită. Cred că e lucru mare să faci fapte bune şi să îi ajuţi şi pe cei mai puţin avantajaţi de soartă, fie că sunt copii sau adulţi”, a afirmat Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.


Şcoala Specială nr. 2 ” Constantin Pufan ” este un centru şcolar de educaţie incluzivă care şcolarizează, la această dată, în jur de 200 elevi cu cerinţe educative speciale proveniţi din familii şi din centre de plasament. Trebuie precizat că aici funcţionează şi singura gradiniţă specială din judeţul Galaţi. Şcoala funcţionează în regim de semi-internat: dimineaţa sunt ore de curs iar dupa-amiaza ore de terapii educaţionale recuperatorii (terapie educaţională, stimulare cognitiva A si B, ludoterapie, autonomie personală şi socială).