CJ Bistriţa-Năsăud apelează la aproximativ 79 milioane lei din excedentul anului 2018, în lipsa bugetului pe 2019

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat pe 28 februarie, în cadrul şedinţei ordinare, folosirea a aproximativ 79 milioane lei din excedentul bugetar al anului 2018, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în lipsa bugetului.

“Necesitatea utilizării excedentului rezultă din faptul că, până la această dată, nu a fost adoptată legea bugetului de stat pentru anul 2019, aspect care duce la înregistrarea unor întârzieri în derularea contractelor aflate în execuţie, dar şi la întârzieri privind demararea procedurilor de achiziţie publică, cu implicaţii asupra tuturor cetăţenilor judeţului”, se arată în expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre adoptat.

Excedentul bugetar al anului 2018 a fost de 85,695 milioane lei, din care consilierii judeţeni au fost de acord să se folosească 78,72 milioane lei, adică aproximativ 92%, pentru finanţarea a 72 de obiective, multe vizând modernizarea unor tronsoane de drumuri judeţene şi a unor poduri, dar şi a infrastructurii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, aflat în administrarea Consiliului Judeţean, şi a serviciilor de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Cea mai mare sumă, de 8 milioane lei, a fost alocată pentru restructurarea Centrului pentru protecţia copilului de la Beclean, urmată de 7,9 milioane lei alocate pentru construirea unui heliport pe acoperişul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Printre obiectivele finanţate din excedent se mai numără studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru un viitor complex sportiv în cartierul Unirea din municipiul Bistriţa, construirea unui nou sediu pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cofinanţări la proiecte privind construirea unor case de tip familial, centru de agrement la Colibiţa, studii de fezabilitate şi documente tehnico-economice pentru extinderea spitalului şi construirea unui centru de radioterapie, extinderea UPU-SMURD, dar şi pentru servicii de creaţie şi producţie în vederea realizării conceptului de brand al judeţului.

Suma prevăzută a fi alocată din excedentului bugetului din 2018 va fi cuprinsă sub forma creditelor bugetare în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs, atunci când el va fi suspus adoptării Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. AGERPRES